Eveniment

Coriști și soliști suceveni, premiați la Iași

La Catedrala mitropolitană din Iași a avut loc, la sfârșitul lunii trecute, pe 27 mai, un concert de muzică religioasă, la care au participat și coruri sucevene, care au primit premiul întâi cu trofeu la Concursul național de muzică religioasă „Din suflet de creștin”, ediția a II-a, organizat, pe 18 martie, la Palatul Copiilor Iași.
Corul de fete, clasele V – VIII, de la Școala Plopeni – Salcea, format din 22 de membri, coordonat de profesoara Valentina Tablan Popescu, solista Andreea Chisăliță de la Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava, coordonată de profesoara Valentina Tablan Popescu, și corul de fete, clasele V- VIII, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, coordonator preot profesor Lucian Tablan Popescu, au susținut câte un mini recital cu cântece religioase (în cadrul concertului – gala laureaților – unde au participat soliști, coruri sau grupuri corale care s-au clasat pe primul loc la Concursul național de muzică religioasă „Din suflet de creștin”), fiind aplaudați și apreciați pentru talentul lor.
Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Palatul Copiilor Iași (profesor Geta – Rita Marcu), Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași și Școala „Ion Ghica” Iași, și s-a desfășurat cu binecuvântarea și în prezența Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Profesoara Valentina Tablan ne-a spus că în cadrul galei laureaților, corul de fete din Plopeni, corul de fete de la Colegiul „Ștefan cel Mare” și solista Andreea Chisăliță au mai primit câte o diplomă din partea organizatorilor, după ce obținuseră premiul I cu trofeu, din aproape 80 de concurenți înscriși la Concursul național de muzică religioasă „Din suflet de creștin”.

Recomandări

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

27 de formații corale au concurat la Festivalul-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”

Marele Premiu al Festivalului „Buna Vestire”, câștigat de Corala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

„Crăciunul – sărbătoarea bucuriei” – un spectacol dedicat generozității și spiritului civic la Colegiul „E. Hurmuzachi”