Coriandrul, o aromă nouă în gastronomie



Pentru bucătarii din Europa și în special cei din Marea Britanie, coriandrul era, până nu demult, un ingredient universal, care putea fi folosit în orice preparat. Frunzele acestuia, proaspete sau uscate, sunt presărate pe zeci de feluri de mâncare în întreaga lume.
Coriandrul a devenit una dintre mirodeniile preferate ale europenilor, depășind pătrunjelul și busuiocul. Există persoane cărora nu le plac însă și gustul acrișor al plantei de coriandru și mirosul specific al acestui condiment. De altfel, termenul „coriandru” este derivat din grecescul „koris”, care înseamnă ploșniță, tocmai pentru că se spune că aceste insecte au un miros asemănător cu cel al plantei.
În Europa, coriandrul nu este o mirodenie nouă. Mai degrabă putem spune că este un condiment uitat. Adus pe aceste meleaguri de către romani, s-a adaptat foarte repede mediului de aici și a început să crească pe câmpii asemenea buruienilor. După ce acesta a fost preferat până în jurul anului 1400, după mai bine de 500 de ani, planta a revenit în atenția bucătarilor, în ultimele două decenii fiind cultivată special pentru a condimenta mâncărurile europenilor.
Până atunci, bucătarii foloseau pătrunjelul. Coriandrul este utilizat de sute de ani în bucătăria indiană, deși este originar din Orientul Mijlociu și sudul Europei, și se știe că era preferat de locuitorii din valea Indus, din Pakistan, pentru că în siturile arheologice de aici au fost descoperite semințe de coriandru conservate în cea mai bună stare.
Un condiment universal.
Cu toate acestea, coriandrul nu este un condiment exclusiv indian și se cunosc cel puțin alte două țări în care mirodenia este folosită foarte des. Spaniolii au „împrumutat” planta din Mexic, acolo unde este un ingredient de bază pentru celebrele sosuri picante. Este folosită în bucătăria thailandeză de mai bine de 400 de ani.
Totuși, această plantă ar trebui utilizată cu măsură, pentru a nu deveni un condiment obișnuit. Folosit în mod curent, poate fi neplăcut.
Pentru ca acest lucru să nu se întâmple prea curând, experții în gastronomie trebuie să știe că există încă un condiment „complementar”: este vorba de planta numită „rau ram”, un fel de coriandru tropical care provine din Vietnam, o mirodenie ce are note de lămâie și ardei iute și care se poate combina ideal cu carnea de pui și cu ghimbirul.



Recomandări

Două sucevence au fost incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” pentru o invenție premiată internațional

Două sucevence au fost incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” pentru o invenție premiată internațional
Două sucevence au fost incluse în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” pentru o invenție premiată internațional

Promovarea lecturii alături de un ceai, o carte, o prăjitură, la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Inițiatoarea proiectului, doamna profesor Ana Maria Briana Belciug, director-adjunct FOTO Luca-Gabriel Hatnean
Inițiatoarea proiectului, doamna profesor Ana Maria Briana Belciug, director-adjunct FOTO Luca-Gabriel Hatnean