Corala „Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuți va concerta pe scena Casei de Cultură Suceava

Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” continuă tradiția și oferă sucevenilor un eveniment special, înainte de marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Luni, 7 decembrie, de la ora 18:00, la sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc un extraordinar concert de colinde. Va concerta Corala „Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuți, formată din preoții de la bisericile din zona Rădăuțiului. În deschidere vor concerta: Cvartetul vocal „Cantabile” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, corurile Parohiei Salcea, Pompierilor și Protopopiatului Suceava I. Justinian Cojocar, preot slujitor la Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava, îi îndeamnă pe suceveni să participe la acest concert deosebit. „La ceas de seară, vreme de o oră și un pic, sucevenii, de la mic la mare, sunt chemați să asculte minunatele colinde românești cântate cu multă dragoste și cumințenie de vestitorii Nașterii Mântuitorului”, a fost invitația părintelui Justinian Cojocar. Intrarea la concertul de colinde este liberă.

Recomandări

Procesiunea „Calea Sfântului”, purtând moaștele Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, a adunat mii de credincioși pe străzile orașului

„Calea Sfântului”, procesiunea cu moaștele Marelui Mucenic Ioan cel Nou în municipiul Suceava, va avea loc duminică, 22 iunie

„Calea Sfântului”, procesiunea cu moaștele Marelui Mucenic Ioan cel Nou în municipiul Suceava va avea loc duminică, 22 iunie