Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Universitatea „Ovidiu” din Constanța – Facultatea de Teologie (Secția Artă Sacră), organizează luni, 30 martie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Concertul „În vremea aceea…”. Inițial spectacolul a fost anunțat de organizatori pentru 3 aprilie, dar din motive obiective a fost mutat pentru luni, 30 martie. Spectacolul, la care intrarea este liberă în limita locurilor pe scaune, este o transpunere pe note muzicale a mesajului evanghelic dedicat patimilor, începând cu momentul aducerii în fața lui Pilat, morții și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.Organizatorii au explicat că acest concert vizează punerea în scenă a frescei muzicale sacre pentru soliști, cor și orchestră, creație a compozitorului preot Ion Popescu Runcu, orchestrație: Constantin Arvinte. Concertul este susținut de Corala “Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.