Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că PNL va schimba legea electorală care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin când va avea majoritate parlamentară, afirmând că este de neacceptat să ai un primar al Bucureștiului ales doar cu 14% din numărul alegătorilor, scrie Mediafax.”Vreau să vă promit un lucru, PNL va schimba această lege (legea electorală care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin-n.r.) în secunda în care va avea o majoritate parlamentară. Este de neacceptat să ai un primar al Bucureștiului ales doar cu 14% din numărul celor cu drept de vot. Este prea puțin pentru că primarul acela trebuie să aibă legitimitate”, a afirmat copreședintele PNL.




