Copos: Vor mai veni doi jucători mari la Rapid



Acționarul FC Rapid, George Copos, a declarat, sâmbătă, la finalul amicalului cu Olympique Lyon, că până la începerea campionatului vor mai fi achiziționați doi jucători.
„Rapid va avea un cuvânt greu de spus în campionat. S-a văzut cum am jucat astăzi, dar mai sunt doi jucători la Rapid. Vor mai veni jucători mari la Rapid”, a spus Copos.
Oficialul rapist s-a arătat impresionat de evoluția echipei în partida cu Olympique Lyon, menționând că meritul este al antrenorului Jose Peseiro.”Rapid joacă un fotbal extraordinar și este meritul celor care au avut curajul și îndrăzneala de a-l aduce pe Peseiro. Jose Peseiro este un mare antrenor care va face aici o echipă mare. Eu spun că Rapid nu a jucat niciodată atât de rapid, atât de bine și atât de organizat. Avem atâți de mulți brazilieni, jucători care plac suporterilor rapidiști. Sunt foarte fericit pentru ceea ce s-a făcut aici și pentru echipa de azi a Rapidului”, a adăugat Copos.
Celălalt acționar al clubului, Fathi Taher, a confirmat faptul că Rapid va mai face două achiziții, spunând că de acestea se ocupă George Copos. „Cu Olympique Lyon au lipsit doi jucători. Mai stați două zile și după aceea vedeți ce echipă face domnul Copos la Rapid”, a afirmat Taher.