Copos: Cererea DNA este profund nedovedită; aveam obligația de a băga Rapid în insolvență



Gheorghe Copos a declarat, ieri, la instanța supremă, că DNA nu dovedește faptul că el vrea să plece din țară, precizând că era obligat de legislația în vigoare să ceară deschiderea procedurii de insolvență în cazul clubului de fotbal Rapid București.
Instanța supremă a judecat marți cererea Direcției Naționale Anticorupție de luare a măsurii interdicției de a părăsi țara în cazul celor opt oameni de fotbal judecați pentru fapte de corupție în legătură cu transferarea unor jucători, care au fost condamnați de Curtea de Apel București la pedepse cu închisoarea.
Potrivit procedurilor penale, instanța le-a cerut lui Gheorghe Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu să menționeze dacă doresc să dea declarații la acest moment în legătură cu susținerile procurorilor DNA prezentate în cerere.
În acest context, Gheorghe Copos a declarat în fața judecătorilor că nu a avut, nu are și nu va avea vreodată intenția de a pleca din România, pentru că se consideră nevinovat.
„Cererea DNA consider că este profund netemeinică și nedovedită, pentru că nu există nicio probă, nici un temei că eu am vrut, vreau sau voi pleca din țară”, a spus Gheorghe Copos.
Acționarul majoritar al Rapidului a mai spus că întâlnirea care a avut loc la hotelul său cu Gigi Becali, Victor Becali și Cristi Borcea nu a fost nicidecum una conspirativă, cum susține DNA, ci o întâlnire cu avocați din străinătate.
„Întâlnirea despre care spune DNA a avut loc la Crowne Plaza, care este o instituție publică, și nu una privată. M-am întâlnit acolo cu avocați de FIFA și UEFA”, a precizat Copos.
El a arătat că nu a înstrăinat nici un activ aparținând grupului Ana Holding, iar cererea de insolvență a Rapidului era obligat să o facă, potrivit legii.
Copos a precizat că a fost prezent la toate termenele de judecată și că respectă puterea judecătorească.
„Familia mea este aici, am active de sute de milioane de euro și am pus suflet și am muncit pentru tot ce am, așa că nu intenționez să plec din România”, a conchis Copos.