Copilul iubitor de Dumnezeu va avea în credință sprijin pentru întreaga viață

Copiii mici tânjesc după sacru. Foamea lor după Dumnezeu pare de neostoit. Cu cât este hrănită mai mult, cu atât crește. Din păcate, pe măsură ce se măresc, mulți copii pierd această atracție firească spre divin, ca și cum acestei flăcări puternice din interior i-a lipsit oxigenul și s-a diminuat treptat până la indiferență. Fiecare parohie poate menționa un număr alarmant de mare de adulți care par indiferenți față de biserică. Unii enoriași nu vin deloc la biserică, chiar dacă, mici fiind, au fost aduși cu regularitate. Sondajele indică faptul că un procentaj ridicat de tineri își abandonează credința până la vârsta liceului. Acest fapt este alarmant. Ar trebui să ne preocupe și să ne întrebăm de ce are loc acest exod.
Deși pot fi multe motive la mijloc, observația mea aparte este aceea că mulți părinți nu îi conferă bisericii un loc important în viața lor de familie sau, cel puțin, nu într-o manieră care să inducă o iubire arzătoare și veșnică pentru Dumnezeu. Nu apare niciodată acea dorință statornică de a-I sluji Lui. Distanța dintre biserică și adult se extinde de la mica și relativ ușor de îndreptat breșă, până la o prăpastie largă, aproape imposibil de trecut.[…]
În toate eforturile noastre de a-i învăța pe copii despre credință – de a le transmite cunoștințe referitoare la doctrină și la practicile spirituale ortodoxe –, nu am neglijat oare singurul aspect cu adevărat necesar? Nu cumva am eșuat a le arăta iubirea lui Hristos într-un mod atât de profund, încât să nu-și mai dorească vreodată să plece? Oare metodele noastre nu s-au axat mai mult pe instruire, decât pe formare? Instruirea vine din afară, dar un copil iubitor de Dumnezeu se formează dinspre interior.
(Elizabeth White, Pași pe calea sfințeniei – Cum să creștem copii iubitori de Dumnezeu, traducere din limba engleză Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2015, pp. 8-9)