Copilul în vârstă de 12 ani din satul Măriței, comuna Dărmănești, care a suferit o fractură la cap după ce o poartă de handbal de pe terenul de sport din sat s-a răsturnat peste el, va scăpa din această grea încercare fără operație. După investigațiile suplimentare efectuate de medicii de la Spitalul Județean Suceava s-a constatat că fractura parietală dreaptă se va reface fără intervenție chirurgicală, totodată minorul trecând peste problemele cauzate de leziunile post-traumatice și amnezia post-traumatică pe care a suferit-o.
Reamintim că marți, în jurul orei 16.00, copilul, elev în clasa a VI-a, a intrat pe terenul de sport, unde se jucau mai mulți copii. S-a prins de bara de sus a uneia din porțile de pe teren și s-a balansat. Poarta, care era prinsă în două cleme, pe un sol moale, a cedat și a căzut peste minor.
Terenul pe care s-a petrecut accidentul aparține administrației locale din Dărmănești, și, în lipsă de alternative, este folosit de școala gimnazială din sat, pentru orele de sport. Poarta care a căzut peste minor a fost adusă pe teren de profesorul de sport al școlii. Acesta răspunde de securitatea elevilor doar pe parcursul orelor de sport, nu și în afara programului.