Greu de înțeles și de explicat într-o lume normală, fetițe de 12, 13 sau 14 ani din județ rămân însărcinate și aduc pe lume copii. Cazurile nu sunt deloc puține, iar 2011 a adus chiar o creștere a situațiilor în care un copil a adus pe lume un alt copil. Cu o treaptă de vârstă mai sus, cazurile de minore de 15-17 ani care au născut în ultimii ani sunt de ordinul sutelor.
Recent, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava a realizat o evidență a minorelor din județ care au devenit mame. S-au adunat cifre de la spitale, de la primării și de la Autoritatea de protecție a copilului, fiind culese date din perioada 2009-2011.
Conform acestei analize, în 2009 au existat 190 de cazuri de minore care au adus pe lume copii, în 2010 s-au înregistrat 173 de situații de acest gen, în timp ce în 2011 s-a ajuns la 186 de cazuri. În total, în cei trei ani, 549 de minore au născut copii.
În majoritate, 529, mamele minore sunt din categoria 15-18 ani, restul fiind cele care au adus pe lume copii la vârste incredibil de scăzute.
Conform analizei realizate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, în 2009 s-au înregistrat șase mame cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, o a șaptea având chiar sub 12 ani, în 2010 s-au înregistrat alte patru cazuri de mame până în 14 ani, pentru ca în 2011 numărul acestora să crească până la nouă.
Multe dintre aceste minore devenite mame la vârste atât de fragede provin din familii de etnie romă, însă nu toate cazurile sunt de acest gen.
Jumătate dintre mamele minore nu au fost la școală ori abia au patru clase
Inspectorii care au realizat acest studiu au urmărit și mediul din care provin mamele minore și nivelul de studiu. Majoritatea fetelor (445 din totalul de 549) provin din mediul rural, iar nivelul de studii este, deloc surprinzător, foarte scăzut. Printre mamele minore se găsesc 72 de tinere care nu au nici un fel de școlarizare și alte 202 care au urmat doar patru clase. Practic, rezultă că jumătate din minorele care au adus pe lume copii în ultimii trei ani au doar patru clase ori nu au fost deloc la școală. 233 dintre mamele minore au terminat opt clase, iar 42 urmează un liceu.
Mirela Florea, directoarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, a declaratcă „statistica a urmărit amploarea fenomenului și mediile în care se simte cel mai puternic acesta. S-a constatat că cifrele au fost ridicate și destul de constante în ultimii trei ani. Totodată, prin această evidență am urmărit și modul în care colaborează în astfel de cazuri asistenții sociali din primării, reprezentanții școlilor și cei ai maternităților”.
Ea a mai precizat că actualele prevederi legale prevăd că o mamă minoră are dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului în condițiile în care urmează o formă de învățământ și nu este repetentă.
„Lunar avem opt-zece cazuri noi de mame minore care depun dosare pentru indemnizația de creștere a copilului”, a mai precizat Mirela Florea.
Mame ajunse cu tot cu bebeluși la Protecția Copilului
De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Liviana Enea, a declarat că în urma derulării proiectului „Prevenția sarcinii nedorite”, în colaborare cu Fundația „SERA – România”, în perioada noiembrie 2007 – decembrie 2009, psihologii au putut trage câteva concluzii privind această problemă.
Specialiștii de la „Protecția Copilului” au constatat, pe parcursul proiectului, că sunt elevi de clasa a VIII-a sau chiar a X-a care încă nu au discutat cu părinții despre educație sexuală și se ajunge la situația ca un copil să dea naștere altui copil. În perioada 2009 – 2011, 36 de fete din județul Suceava care au devenit mame înainte de împlinirea vârstei de 18 ani au solicitat sprijinul Direcției de Protecție a Copilului.
Multe dintre aceste mămici minore au intrat în grija statului după ce au născut, pentru că au fost alungate de-acasă de propria familie și nu au primit suport financiar și psihologic de la nimeni pentru a-și crește copiii. Din cele 36 de mame adolescente, doar șase au rămas în familie, pentru a-și crește nou – născuții. În alte 14 cazuri, bebelușii au ajuns în grija asistenților maternali profesioniști, angajați ai instituției, în timp ce alte 16 minore au fost internate, împreună cu copiii, în centrele maternale din județ, unde au primit îngrijire atât ele, cât și bebelușii. Unele dintre ele au fost ajutate să-și termine studiile, altele să revină în familia naturală, alături de părinți, bunici, rude care, inițial, le-au blamat pentru că au rămas însărcinate.
Mamă la 15 ani, a fugit de la domiciliul concubinului cu tot cu copil
Un exemplu de mamă minoră care a rămas însărcinată când avea 14 este cel al Iulianei Roxana G, originară din Botoșani, și care locuia fără forme legale la Roșcani-Liteni, cu concubinul său, un tânăr de 23 de ani, cel cu care a făcut un copil.
Pe data de 5 iunie 2012, minora, care acum are 15 ani, a dispărut cu tot cu fetița ei în vârstă de zece luni, ulterior fiind dată în urmărire de poliție. Concubinul său în vârstă de 23 de ani este convins că iubita minoră a fugit cu un individ pe care l-a cunoscut pe internet și o roagă acum disperat pe aceasta să se întoarcă acasă, îngrijorat, spune el, mai multe pentru soarta bebelușului.
Conform legii, întreținerea de relații sexuale cu o minoră este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea, însă în realitate doar cazurile de agresiune sexuală duc la o condamnare cu executare.
Trist, dar real
Copile ajunse mame la 12-14 ani




