– Cinci dintre cei 7 frați din Putna înfometați și bătuți cu „biciușca” de cei care le-au dat viață au fost preluați, ieri, de Fundația „Hand of Help” Botoșani, și internați în Centrul de tip rezidențial din municipiul Botoșani
– Doi dintre frați au rămas în plasament la un asistent maternal
– Părinții neagă acuzațiile că și-ar fi torturat copiii, dar recunosc că-i lăsau zile întregi acasă să se descurce singuri
O familie din Putna își „educa” copiii cu biciul. Așa au înțeles părinții să-și crească cei 7 copii, sub teroare. Cinci dintre frați au fost aduși luni, 6 august, la Centrul de primire minori în regim de urgență, iar doi dintre copii, cei mai mici, unul de două săptămâni și altul de un an și trei luni, au fost dați în plasament la un asistent maternal profesionist.
Am stat de vorbă cu două dintre fetițele mai mari, Laura și Mariana, în vârstă de 12, respectiv 10 ani. Ele ne-au povestit că părinții îi lăsau toată ziua singuri în casă. Uneori le lăsau câte o sută de mii de lei vechi să-și cumpere salam și pâine de la „Privat”. Fetele o învinovățesc mai mult pe mama lor, care, mai tot timpul amețită de alcool, venea acasă nervoasă, și le bătea atât pe ele, cât și pe frățiorii mai mici, cu „biciușca”. „Ne bătea cu biciușca de la cai. Că avem doi, ba nu, trei cai, și două faitoane. Tata nu prea merge la pădure singur. Nu știu. Merge și mama cu el. Noi am vrea să stea acasă, dar ea merge cu el”, ne-a povestit una dintre surori. Pe motiv că nu găsea curățenie acasă și mâncare gătită, deși știa că nu a lăsat nimic de-ale gurii pentru copii, și nici nu a binevoit să-și „radă” pereții de fum, să scoată mizeria din casă, își lua la bătaie copiii. Laura și Mariana ne-au mai povestit că ele îi pregăteau mâncarea și celui mai mic frățior, Iliuță, care n-are mai mult de două săptămâni. „Noi am avut grijă și de fratele nostru care a murit. I-am dat ceai, lapte. (??) Da, avea 12 ani când o murit. L-o adus mama acasă, l-o pus în pat, eu i-am dat ceai, și, dimineața, când o vrut să-l trezească mama, nu mai mișca. L-o dus la biserică și, apoi, la cimitir”, povestesc fetele, care regretă că au mai fost doar o singură dată la el, la cimitir, pentru că nu sunt lăsate de părinți. „Tot Iliuță îl chema și pe el, ca pe fratele cel mai mic”, ne-a mai spus Laura.
– Copiii nu erau lăsați de părinți să meargă la școală
Deși cea mai mare fetiță ne-a spus că ar trebui să meargă la școală, în clasa a doua (are 12 ani?!), totuși, nici ea, și nici ceilalți copii nu știu să citească sau să scrie. Din ce ne-au povestit specialiștii din cadrul Centrului de primire minori în regim de urgență Suceava, copiii nu știu să comunice, sunt destul de interiorizați și speriați.
Surorile mai mari ne-au destăinuit că nu au fost lăsate de mamă să meargă nici la biserică, deși preotul din sat a venit la ei acasă, și le-a chemat la slujbă. Au fost și câțiva oameni cu suflet care i-au vizitat și ajutat pe copii: o nașă, două vecine și o bunică, dar până ce aceasta din urmă a fost alungată de „ginere”.
I-am întrebat pe frățiori dacă doresc să se întoarcă acasă, la părinți, și ne-au spus că nu. „Când ne-au luat cu mașina de acasă, mama nu era. Am văzut-o de pe geamul mașinii, dar nu i-am făcut cu mâna. O țipat, dar domnii care ne-au luat i-a zis să facă curat în casă, și a doua zi poate să vină să ne ia. Trebuia ieri, dar n-o venit. Înseamnă că nu a făcut curat. Eu nu puteam să văruiesc, sunt un copil. Nu mai vrem acasă. Vrem să fim toți, dar în altă parte”, ne-a mai spus Mariana.
– Părinții își vor copiii înapoi acasă pentru a putea încasa alocația lunară de 400 de lei
Ieri, la casa din Putna a familiei Cenușă se deretica de zor. Gheorghe și Niculina încercau să ascundă mizeria în care au stat cei șapte copii, pe care speră să-i poată lua înapoi acasă după ce vor vărui pereții și vor pune câteva țoale pe jos. Întrebați despre condițiile în care își țineau copiii, cei doi soți au negat cu vehemență că i-ar fi maltratat. „Nu i-am lovit niciodată. E drept că mai stăteau singuri acasă, dar asta nu e o mare problemă, că și noi când eram mici ne-am crescut unii pe alții. Doar nu s-a întâmplat niciodată nimic rău, nu a ieșit nici unul în stradă să-l calce mașina și nu s-a schilodit nici unul. Eu cred că cineva de la Primărie mi-a vrut răul și mi-a luat copiii, ca să nu mai pot lua alocația de 400 de lei lunar”, a spus Niculina Cenușă. Și soțul acesteia a susținut că minorii nu erau loviți, chiar dacă uneori ar fi fost motive. Cât despre mizeria din casă: „La noi vine hramul și așa e acum. În plus stăm la țară și în casă se mai intră cu noroi, nu-i ca la bloc. Eu le dădeam mereu bani la copii să-și cumpere de mâncare, se descurcau ei, că doar magazinul e peste drum de noi”. Niculina Cenușă a respins și acuzațiile că nu-și spăla copiii. Deși reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Suceava au spus că au avut nevoie de câteva ore bune pentru a-i deparazita pe micuți, mama nu crede că s-a ajuns aici din cauza mizeriei din casă, totul fiind exagerat intenționat pentru a o lăsa fără odrasle.
Cei 5 frați din Putna, preluați de Fundația „Hand of Help” Botoșani
Cei cinci frați din Putna au fost preluați, ieri, de Fundația „Hand of Help” Botoșani, și internați în Centrul de tip rezidențial din municipiul Botoșani. Între Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Fundația „Hand of Help” s-a încheiat o convenție de colaborare pe o perioadă de un an de zile. Directorul executiv al fundației botoșănene, Dumitru Matei, fundație care are sediul central în America, ne-a spus că nu este prima dată când sunt preluați copii din Suceava, și internați la Centrul rezidențial din Botoșani. „Noi o să luăm legătura cu părinții copiilor, cu rudele acestora, pentru a vedea dacă este posibilă o reintegrare în familie. Dacă nu, copiii vor continua să stea împreună în centrul nostru, unde vor putea să urmeze cursurile școlare, în funcție de vârsta fiecăruia, și vor primi toate cele necesare creșterii și dezvoltării”, a mai spus Matei. Directorul adjunct al Protecției Copilului Suceava, Ionel Ivan, ne-a spus că a fost de acord cu această măsură tocmai pentru ca cei cinci frați din Putna să rămână împreună.






