Un copil de 8 ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită în plin de o alta, pe un drum din comuna Ipotești. Accidentul a avut loc miercuri, în jurul orei 12.00, când copilul se întorcea de la școală împreună cu tatăl său, care se afla la volanul unui autoturism marca Seat și circulau pe DJ 208, în comuna Ipotești. La un moment dat, tatăl băiatului, în vârstă de 35 de ani, a vrut să intre la o rudă din sat, moment în care a virat stânga, pentru a parca mașina pe acostamentul betonat din partea opusă a drumului. În momentul în care a virat stânga, șoferul nu s-a asigurat corespunzător și a fost lovit din dreapta, în plin, de un autoturism marca Opel, condus de o femeie de 43 de ani. Impactul între cele două mașini a fost foarte puternic, cel mai afectat fiind copilul de 8 ani, aflat pe bancheta din spate a autoturismului Seat, care a suferit mai multe contuzii. Cu afecțiuni minore au scăpat șoferii celor două autoturisme, ale căror airbaguri deschise în momentul impactului i-au protejat. Un echipaj SMURD sosit la fața locului i-a acordat copilului primele îngrijiri medicale, după care l-a transportat la spital, pentru investigații suplimentare. Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au făcut măsurătorile și au demarat o anchetă la fața locului, fiind audiați cei doi șoferi și martorii din zonă. Se pare că din primele cercetări, vinovat de producerea accidentului ar fi bărbatul de 35 de ani, aflat la volanul autoturismului Seat, care nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Opel, care venea din sens opus. De asemenea pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, care urmează a fi soluționat.