Copil rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob dintr-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și l-a lovit la cap



Copil rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob dintr-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și la lovit la cap
Copil rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob dintr-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și la lovit la cap

Un copil a fost rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob aflat într-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și l-a lovit la cap. Accidentul a fost prezentat ziarului nostru de către mama copilului care a precizat că totul s-a întâmplat vineri seara, în jurul orei 18:00, într-un parc pentru copii de pe str. Putnișoara, din comuna Putna. Femeia a povestit că pe leagănul din parcul respectiv se dădeau doi copii, iar la un moment dat bara de susținere a scrânciobului s-a rup, lovindu-l la cap pe unul dintre copii. La fața locului a ajuns o ambulanță, copilul fiind transportat la Spitalul Județean Suceava. „Slavă Domnului că leziunile nu sunt foarte grave, dar totuși este o lovitură puternica la cap, având cusături și umărul lovit și imobilizat în bandaj timp de două săptămâni, cu repaus și tratament. Putem să zicem că mâna lui Dumnezeu a lucrat pentru că acest copil putea să fie în stare foarte gravă”, a spus mama copilului. Ea a mai adăugat că parcul în care erau copiii nu este amenajat corespunzător, iar cei mici nu au prea multe variante unde să se joace.


Copil rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob dintr-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și la lovit la cap
Copil rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob dintr-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și la lovit la cap
Copil rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob dintr-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și la lovit la cap
Copil rănit după ce bara de susținerea a unui scrânciob dintr-un spațiu de joacă din Putna s-a rupt și la lovit la cap


Recomandări

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent