Un copil în vârstă de 11 ani, despre care se bănuiește că ar fi căzut în apele râului Siret și s-a înecat, este căutat de aproape două zile de echipaje specializate ale pompierilor.
Iulian Huțanu, din comuna Zvoriștea, a dispărut fără urmă de joi după-amiază, ultima oară fiind văzut de mama sa, jucându-se cu sania în fața casei.
„Eu eram plecat, iar maică-sa făcea ceva prin casă. I-a spus să stea pe lângă casă, dar când s-a întors, el nu mai era. M-a sunat pe mine, dacă-i cu mine, și eu i-am spus să meargă să caute după urmele de la săniuță, să nu se fi dus, Doamne ferește, pe malul apei”, povestea, ieri, Costel Rusu, tatăl vitreg al minorului dispărut.
Râul Siret e la aproximativ 50 de metri de casa în care Iulian locuia alături de mama sa și de concubinul acesteia.
Alertată de dispariția băiatului, mama lui Iulian, Luminița Huțanu, a început să-l caute.
„El nu pleca niciodată de acasă, fără să spună, tot timpul îi ziceam că nu are ce căuta pe malul apei…”, privea femeia disperată spre apa înghețată a Siretului.
Luminița Huțanu povestește că la circa 30 de metri de casă a găsit sania fiului ei, iar pe gheața de pe apă a observat urme de pași care duceau spre mijlocul apei. Pe alocuri erau spărturi, ca și când cineva ar fi încercat gheața.
La câțiva metri distanță, s-a găsit și un băț, cu care se presupune că minorul spărgea gheața.
Încă de joi seară, un echipaj de pompieri a fost trimis la Zvoriștea, pentru a-l căuta pe Iulian Huțanu.
Deși afară se înnoptase deja, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au iluminat zona cu ajutorul a două proiectoare, alimentate de un generator electric.
După miezul nopții, însă, au renunțat la căutări, iar operațiunile au fost reluate ieri dimineață.
Patru pompieri, pe o barcă pneumatică, spărgeau gheața formată pe râu, bănuindu-se că trupul micuțului ar fi prins sub sloiuri.
Ieri seară, însă, după ore întregi de căutări, minorul nu fusese încă găsit.
„Continuăm operațiunile de căutare, cu o autospecială și o barcă pneumatică”, a precizat purtătorul cuvânt al ISU Suceava, locotenent Ioana Istrati.
În urmă cu o săptămână și jumătate, tot la Zvoriștea și tot în râul Siret, s-a înecat și un bărbat în vârstă de 41 de ani, care se afla la pescuit.
Mihai Palaghiuc, din satul Șerbănești, comuna Zvoriștea, a fost văzut ultima oară pe 18 ianuarie a.c., în jurul orei 15:30, când s-a despărțit de un grup de persoane cu care pescuia. Martorii au povestit că bărbatul venise cu o sanie, cu care intenționa să se deplaseze pe gheața de pe cursul râului, în zona barajului de la Hânțești, și se bănuiește că aceasta a cedat, iar victima nu s-a mai putut salva.
Nici în acest caz, pompierii nu au găsit încă trupul neînsuflețit al dispărutului.