Băiatul a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului, iar medicii spun că are șanse minime să scape cu viață
Un băiat în vârstă de 12 ani, din Suceava, se zbate între viață și moarte după ce miercuri seara s-a electrocutat în Gara Burdujeni. Copilul, Andrei I., a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean în stare de șoc și cu arsuri de gradul doi – trei și patru pe 90% din suprafața corpului. După ce i s-au acordat primele îngrijiri la „Urgențe”, băiatul a fost internat în Secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Medicul șef al acestei secții, doctor Dorin Stelian Stănescu, ne-a declarat că pacientul a fost izolat în mediu aseptic și în care temperatura este constantă.
Medicul a spus că starea băiatului este foarte gravă și s-a declarat rezervat în ceea ce privește evoluția acestuia, având în vedere că suprafața afectată este atât de extinsă. Copilul a fost transportat la o clinică de chirurgie plastică din Iași. „În mod normal, în asemenea cazuri, pacientul are nevoie de grefe de piele, dar aici suprafața cu arsuri este foarte extinsă. De aceea am considerat că este necesar transferul copilului la un serviciu de arși din Iași, unde poate beneficia de îngrijiri mai bune. Arsurile sunt grave și extinse din cauză că pacientul s-a expus la o linie de înaltă tensiune de 27.000 de volți și s-a făcut arc electric. Putea să moară pe loc la o asemenea tensiune. La noi a fost stabilizat, dar starea lui este gravă, iar prognosticul rezervat”, a precizat șeful ATI.
Din primele cercetări efectuate de către lucrătorii Serviciului Transporturi Feroviare, a reieșit că băiatul s-a electrocutat în timp ce s-a urcat pe un vagon de marfă, aflat sub o linie de înaltă tensiune. Conform celor declarate de către subcomisarul Florin Catană, puștiul nu a atins linia de tensiune, ci doar a intrat în raza de acțiune a acesteia. Andrei I. locuiește în cartierul Burdujeni, și se afla în trecere prin gară, pentru a ajunge cu un prieten la un teren de fotbal.






