Copil de șase ani, împușcat mortal de un adolescent



Un copil de șase ani a fost împușcat mortal, joi după-amiază, cu o armă de vânătoare, de un adolescent de 14 ani, din localitatea Tătulești, județul Olt, în timp ce se jucau.
Potrivit comisarului șef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, din primele cercetări a reieșit că cei doi copii se jucau cu arma de vânătoare a tatălui băiatului de 14 ani, iar la un moment dat adolescentul a acționat trăgaciul armei îndreptate spre copilul de șase ani, care a murit pe loc în urma împușcăturii.
Conform aceleiași surse, cei doi copii s-au jucat câteva ore la calculator, iar apoi cel mare, de 14 ani, i-a propus băiețelului să se joace cu arma de vânătoare a tatălui său.
„Băiatul cel mare a deschis cutia în care se afla arma tatălui său și a luat-o, apoi a îndreptat-o spre copilul de șase ani și a tras, acesta murind pe loc”, a declarat comisarul Claudia Radu.
Din primele cercetări ale polițiștilor, rezultă că incidentul a avut loc în casa adolescentului care a tras cu arma, iar victima este un vecin de-al său. Ancheta arată că tatăl adolescentului are permis de port-armă pentru arma de vânătoare respectivă.
Adolescentul în vârstă de 14 ani va fi cercetat pentru omor, iar tatăl lui, proprietarul armei, pentru omor din culpă, a declarat procurorul Eugen Iacobescu, care anchetează cazul.
Potrivit procurorului criminalist Eugen Iacobescu, de la Parchetul Tribunalului Olt, tatăl adolescentului care a tras cu arma a fost audiat de către anchetatori, chiar la locul incidentului, urmând ca aceștia să stabilească împrejurările în care arma a ajuns în mâinile copilului, dacă a fost asigurată în cutia din care a luat-o acesta, precum și motivul pentru care arma era încărcată.
„Copilul în vârstă de 14 ani va fi cercetat pentru omor, iar tatăl său, proprietarul armei, va fi cercetat pentru omor din culpă”, a spus procurorul Eugen Iacobescu, cel care anchetează cazul respectiv.
Conform sursei citate, adolescentul, care este în continuare în stare de șoc, va fi dus, în cursul zilei de astăzi, pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.
„Cercetările continuă la fața locului și am prelevat probele din încăperea unde a avut loc tragedia”, a conchis procurorul.
Potrivit articolului 99 din Codul Penal, minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.
Trupul neînsuflețit al copilului de șase ani împușcat din joacă de băiatul de 14 ani a fost transportat la morga Spitalului Județean Slatina.