Copil de 9 ani, ajuns la școală cu fața tumefiată după o corecție aplicată de propriul tată



Un copil în vârstă de 9 ani, elev în clasa a III-a, s-a prezentat la orele de curs cu fața tumefiată și cu multiple lovituri pe corp, autorul agresiunii fiind chiar tatăl său. Miercuri, în jurul orei 15.00, directorul Școlii Generale Nr. 1 Bosanci a sesizat poliția că unul dintre elevii din clasa a III-a s-a prezentat la cursuri cu multiple echimoze la nivelul feței și al corpului, povestind că a fost bătut de tatăl său.
Poliția a demarat o anchetă și s-a stabilit că minorul a fost agresat marți seară de tatăl său, Niculai B., în vârstă de 37 de ani, din Bosanci. Acesta și-a lovit în mod repetat fiul cu o curea și cu o bucată de lemn, peste față și peste corp.
Având în vederea gravitatea agresiunii, minorul nu a mai fost lăsat să plece de la școală acasă, fiind internat la Centrul de Primire în Regim de Urgențe a Minorilor din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele tatălui agresor, pentru săvârșirea infracțiunii de „rele tratamente aplicate minorilor”, iar în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale se va stabili încadrarea exactă a faptei.