Un copil în vârstă de 8 ani, din Mălini, a fost rănit grav într-un accident rutier după ce a traversat strada brusc și fără a se asigura, țâșnind practic în fața unei mașini. Evenimentul rutier s-a produs duminică, în jurul orei 14.00, pe DJ 209 M, pe raza comunei Rădășeni.
Conform anchetei polițiștilor rutieri, un tânăr în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare, l-a acroșat pe copilul în vârstă de 8 ani, care, fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea străzii în fugă și fără a se asigura.
Minorul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu mai multe leziuni grave, printre care o fractură de antebraț și un traumatism cranio-facial. El a rămas internat pe secția de Pediatrie a Spitalului Județean Suceava.
Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu era băut. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.