Un copil în vârstă de 8 ani din Stulpicani a sfârșit în mod tragic, într-un cumplit și stupid accident rutier, căzând în spatele unei autoutilitare și fiind prins sub aceasta. Accidentul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 15.00, pe drumul comunal Prund, în Stulpicani.
Florin Drăgan, în vârstă de 37 de ani, din comuna Vama, conducea o autoutilitară Iveco Daily, cu care transporta ciuperci culese din zonă. Conform anchetei poliției, șoferul a dat cu spatele mai bine de 50 de metri, timp în care un bărbat care îl însoțea în mașină a coborât de trei ori, pentru a alunga mai mulți copii din spatele mașinii. Unul dintre copii s-a urcat la un moment dat pe cârligul de tractare al autoutilitarei, prinzându-se cu mâinile de mânerele benei. Neșansa a făcut că minorul de 8 ani să de dezechilibreze. El a căzut în spatele mașinii, fiind prins sub cardanul și axa din spatele autoutilitarei. Personalul medical ajuns la fața locului a încercat să-l resusciteze pe minor mai bine de 45 de minute, din păcate fără nici un rezultat.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Polițiștii din Gura Humorului continuă ancheta, pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului. Cel mai probabil, au precizat anchetatorii, se va stabili o culpă comună. Pe de o parte copilul de 8 ani a ajuns în spatele autoutilitarei și s-a prins de aceasta pe fondul nesupravegherii. Pe de altă parte, era obligatoriu ca șoferul, care a dat cu spatele pe o distanță de mai mare de 50 de metri, să fie ghidat permanent de o persoană. Polițiștii anchetatori vor solicita foarte probabil și o expertiză de specialitate pentru stabilirea modului exact de producere a tragicului accident.