Un copil în vârstă de 6 ani a fost acroșat de o mașină în drumul de la grădiniță spre casă, după ce minorul a traversat strada fără să se asigure. Accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 12.30, pe DN 26A, în comuna Adâncata, chiar în fața primăriei din localitate.
Evenimentul rutier survine după alte două accidente asemănătoare în care au fost implicați copii, unul dintre acestea mortale, condiții în care se impune tragerea unei semnal de alarmă cu privire la supravegherea și educația celor mici atunci când vine vorba de traficul rutier și regulile de circulație.
A avut noroc că șoferul nu avea viteză
În cazul accidentului de ieri, minorul în vârstă de 6 ani, Vasile C., din Adâncata, tocmai ieșise cu un grup de copii de la grădiniță și, în timp ce se afla la marginea drumului, s-a angajat în traversare fără să se uite dacă din dreapta sa nu vine vreo mașină. Cătălin U., în vârstă de 26 de ani, care conducea o mașină Skoda Octavia, venind dinspre Suceava, a frânat și a tras de volan, pentru a-l evita pe copilul care i-a ieșit în față, însă l-a acroșat cu partea lateral stângă. Preluat de o ambulanță, cu leziuni în zona maxilarului, acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde s-a constatat că nu are nimic grav.
„Eram și eu cu copilul meu, iar el nu s-a uitat deloc în spate și a început să treacă strada. Ar trebui ca și părinții să fie mai atenți, să nu-și lase copiii singuri pe un drum așa de circulat și atât de periculos. Noroc să șoferul nu avea viteză și nu l-a lovit în plin”, ne-a spus o femeie, martoră la accident.
Duminică, la ora 18.00, pe DN 2K, în Arbore, un copil de 5 ani din localitate a fost acroșat de o mașină după ce a țâșnit în fața șoferului, printr-un loc nepermis și fără a se asigura.
În ambele cazuri, precizează poliția, cauza accidentului este nesupravegherea copiilor de către părinți.
Tragedia de la Gura Humorului
Dacă aceste două evenimente rutiere nu au avut consecințe grave, ziua de sâmbătă a adus o tragedie pe Bulevardul Bucovinei, în orașul Gura Humorului. O fetiță în vârstă de 10 ani care a încercat să treacă strada prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure, a fost lovită violent de un autoturism, care, după ce a aruncat-o întâi în aer, a lovit-o și a doua oară. Din păcate, micuța a decedat în câteva minute.






