Un nou caz

Copil de 5 ani, accidentat de o mașină la săniuș

Un copil în vârstă de 5 ani a fost accidentat de o mașină în timp ce se dădea cu sania, acesta fiind al treilea accident la săniuș înregistrat în acest an. Din fericire, de această dată consecințele nu au fost grave, minorul scăpând doar cu câteva zgârieturi.
Accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 15.00, pe o uliță din satul Plăvălari, comuna Udești. Poliția precizează că minorul era cu sania pe un imaș, iar la un moment dat acesta a ajuns pe drum, ieșind în fața unei mașini conduse regulamentar de Sandu P., un localnic în vârstă de 35 de ani. La fața locului au ajuns imediat și părinții copilului, mama sa, Doina S., declarând în fața oamenilor legii că refuză transportul acestuia la spital, argumentul fiind că nu are leziuni grave.
Reamintim că în acest an alte două accidente la săniuș s-au transformat în tragedii. Un copil de 4 ani din Suceava a murit în timp ce se dădea cu sania împreună cu tatăl său pe „Dealu Morii”, în comuna Șcheia, tragedia petrecându-se după ce copilul a căzut de pe sanie și s-a lovit cu capul de un tub de beton. De asemenea, un tânăr în vârstă de 19 ani din Vadu Moldovei a sfârșit și el tragic, după ce s-a izbit într-o căruță.

Recomandări

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier