Străzi periculoase

Copil de 13 ani, în stare gravă la spital, după o traversare imprudentă



Un minor în vârstă de 13 ani a ajuns, sâmbătă după-amiază, în stare gravă la spital, în urma unei traversări imprudente a străzii, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Accidentul s-a petrecut în urmă cu două zile, în jurul orei 17:45, pe DJ 198D, pe raza comunei Arbore.
Potrivit poliției, adolescentul, domiciliar în orașul Cajvana, a vrut să treacă pe cealaltă parte a străzii, prin loc nemarcat și fără să se asigure, moment în care a fost lovit un autoturism condus de Nichifor M., în vârstă de 56 de ani, din comuna Comănești.
„Conducătorul auto purta centură de siguranță, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează poliția.