Un copil în vârstă de 13 ani, din județul Prahova, venit în tabără la Costinești, a dispărut în mare, duminică la prânz, după ce a intrat să facă o baie deși marea era agitată, iar salvamarii arboraseră drapelul roșu, care interzice scăldatul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit șefului salvamarilor din stațiunea Costinești, Nicolae Coitu, băiatul a mers să se scalde într-o zonă neamenajată, în dreptul hotelului Forum, într-un grup mai mare de copii, dar nu a mai ieșit din apă.
„Noi am fost anunțați în jurul orei 14.00 și am intervenit imediat. Marea este destul de agitată, dar cel mai rău este cu curenții de fund, foarte puternici, iar din acest motiv am arborat drapelul roșu, care interzice scăldatul. Probabil că din cauza asta copii au mers să facă baie în mare într-o zonă neamenajată, ca să scape de salvamari”, a declarat Nicolae Coitu.
El a mai afirmat că în zonă s-au deplasat două șalupe, cu patru salvamari și doi scafandri, care au început imediat căutările copilului dispărut, dar până în prezent nu au reușit să-l găsească.
„Am cerut și ajutorul Ageției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), pentru a suplimenta numărul de scafandri, dar, cum acum se lasă seara și nu vom mai putea vedea în apă, căutările vor fi reluate mâine dimineață (luni – n.r.)”, a mai declarat Nicolae Coitu.
La rândul lui, șeful ARSVOM, Ion Voicu, a declarat că la locul în care a fost dat dispărut băiatul a fost trimis, duminică seară, un vas care să patruleze zona până la lăsarea întunericului.
„Am trimis la Costinești un vas care supraveghea zona în care s-a scufundat nava turcească Medy, iar, dacă corpul acestuia nu va fi găsit, luni dimineață, la prima oră va ajunge acolo și un scafandru, pentru a încerca să-i găsim corpul și să-l redăm familiei”, a afirmat Ion Voicu.