Copil de 12 ani, bătut de tatăl unui coleg

Un copil de 12 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de tatăl unui coleg pe care, l-a rândul său, în lovise în timp ce se aflau la școală.
Miercuri, la ora 14.00, Gabriela V., din comuna Adâncata, a sesizat prin 112 faptul că fiul ei V.I., de 12 ani, a fost agresat.
Din cercetări a rezultat că în jurul orei 13.30, în timp ce se aflau la școală, copilul de 12 ani l-a lovit pe minorul G.T., din localitate. Acesta l-a anunțat telefonic pe tatăl său, Mugurel C., de 43 ani, din comuna Adâncata, care l-a așteptat pe V.I. după terminarea cursurilor, la aproximativ 100 metri distanță de școală, și l-a lovit în zona abdomenului și a capului.
Minorul de 12 ani a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
„În cauză s-a întocmit dosar penal privind pe Mugurel C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, urmând să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Selecție de elevi cu vârste între 12 și 18 ani, din toată țara, pentru proiectul Romanian Youth Jazz Orchestra

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți