Strigător la cer

Copil de 10 ani, omorât pe trecerea de pietoni. Ancheta preliminară a poliției l-a scos vinovat pe copil



Autoutilitara implicată în accident și cei trei copii care au trecut și ei razant pe lângă moarte
Autoutilitara implicată în accident și cei trei copii care au trecut și ei razant pe lângă moarte

Un copil în vârstă de 10 ani a murit în urma unui groaznic accident rutier petrecut pe o trecere de pietoni din municipiul Suceava, la ieșirea spre Rădăuți, în cartierul Ițcani. Accidentul s-a petrecut pe 10 septembrie, iar copilul a murit după cinci zile de comă la Spitalul Județean Suceava. Părinții copilului sunt revoltați că din ancheta preliminară a polițiștilor de la Biroul Rutier Suceava a rezultat că minorul s-a angajat în traversare pe lângă trecerea de pietoni, pe culoarea roșie a semaforului destinat pietonilor. Din fericire, o cameră video a înregistrat momentul accidentului, iar ce se vede pe imagini este absolut înfiorător. Un grup de patru copii așteaptă la semafor, șoferul care vine dinspre Rădăuți oprește, în timp ce autoutilitara care vine în mare viteză dinspre Suceava intră în plin în ei.
Copilul a suferit leziuni înfiorătoare, iar deznodământul tragic nu putea fi evitat
Pe 10 septembrie, Dafin Junior Băcilă a plecat de acasă împreună cu fratele său mai mic, Laur Dominic, de 8 ani, și încă doi copii, cu intenția de a ajunge la stadionul din Ițcani, pentru a juca fotbal. Cei patru s-au deplasat înspre trecerea de pietoni semaforizată de lângă Tipografia Celestin. În momentul în care s-au angajat în traversare, o autoutilitară care venea dinspre Suceava, condusă de Paul Florin Ududec, în vârstă de 19 ani, din Milișăuți, a trecut la propriu prin grupul de copii. Trei au reușit să se ferească în ultima clipă, însă Dafin Junior Băcilă a fost lovit în plin și proiectat la peste zece metri distanță, pe trotuar.
Copilul a ajuns la Spitalul Județean Suceava în șoc hemoragic, cu leziuni foarte grave la cap. Încă de la început, medicii nu le-au lăsat prea multe speranțe părinților.
Dafin Băcilă, tatăl îndurerat, ne-a povestit: „Mi-au spus că are șanse 1 spre 0%. Copilul meu, sufletul meu, nu a mai putut fi salvat. Când a fost lovit de mașină, a fost aruncat pe trotuar, unde s-a lovit foarte tare la cap, vă dați seama ce impact a fost… un trup firav lovit de o autoutilitară care circula cu viteză”.
Copilul a avut într-adevăr leziuni înfiorătoare: fractură boltă craniană, ruptură pulmoni, ruptură de splină, fracturi costale și șoc hemoragic traumatic, după cum rezultă din certificatul de deces.
Ce se vede pe imaginile care surprind accidentul
Imaginile video care surprind accidentul și pe care le facem publice pe site-ul cotidianului nostru cu ocazia acestui material sunt realmente șocante.
Pe imagini se observă cum grupul de patru copii vine la trecerea de pietoni, cu intenția de a traversa din dreapta spre stânga, luând în considerare sensul de mers al șoferului care a provocat accidentul, adică Suceava-Rădăuți.
Copiii stau câteva secunde, semn că așteaptă culoarea verde. Mai mult, după cum se vede clar pe imagini, un șofer care circulă dinspre Rădăuți oprește, un indiciu că semaforul deja se schimbase ori era foarte aproape de a-și schimba culoarea. În acest moment copiii se angajează în traversare. Nu apucă însă să facă mai mult de doi-trei pași, iar autoutilitara care vine dinspre Suceava cu mare viteză îl lovește în plin pe micul Dafin Junior Băcilă. Un alt indiciu relevant de pe imagini privind schimbarea culorii semaforului este că mașina aflată pe drumul secundar, care așteaptă la semafor, se pune deja în mișcare, semn că avea deja verde.
Tragedia putea fi și mai mare
Chiar și în situația puțin probabilă în care forțarea semaforului de către șofer ar fi la limită, este evident că acesta rula cu viteză mult prea mare, peste limita în localitate. Prudența sa ar fi trebuit să fie și mai mare în condițiile în care se apropia de o intersecție, iar timpul său de trecere era la limită. Este probabil ca șoferul să fi călcat pedala de accelerație tocmai pentru că mai avea puțin timp la dispoziție pentru trecere și a forțat traversarea intersecției.
Tragedia din acest caz putea fi și mai mare, în condițiile în care ceilalți trei copii au fost cât pe ce să fie loviți și ei.
Mesajul unui tată sfâșiat de durere: „Așteptăm să se facă dreptate cât mai repede, acest dosar să nu putrezească ani de zile prin sertare”
Pentru Dafin Băcilă, în vârstă de 34 de ani, și soția sa, Laura Băcilă, de 28 de ani, drama pierderii copilului este amplificată și de faptul că polițistul care se ocupă de caz le-a spus că fiul lor a traversat pe roșu și este vinovat de accident.
„Copilul nostru se pregătea să meargă la școală, în noul an școlar, mai avea două zile, iar acest șofer vitezoman de 19 ani ni l-a omorât. Este foarte dureros, așteptăm să se facă dreptate cât mai repede, acest dosar să nu putrezească ani de zile prin sertare”, și-a spus durerea tatăl.
Precizări de la poliție: Ancheta este în fază incipientă și nu s-au tras încă nici un fel de concluzii
Constatarea polițiștilor cu privire la traversarea neregulamentară a copilului a fost făcută în cadrul anchetei preliminare, la fața locului, ceea ce înseamnă nu este vorba despre o concluzie finală. Ancheta în dosarul în care șoferul este cercetat pentru ucidere din culpă va continua. Polițiștii și procurorul de caz trebuie să stabilească fără dubiu ce arată semaforul premergător impactului, însă se va face și o expertiză privind viteza cu care rula autoutilitara.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene, a declarat că dosarul a fost înregistrat la Parchet, cu număr unic, pe numele șoferului fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
El a subliniat că cercetările sunt abia în fază incipientă și a dat asigurări că polițiștii care se ocupă de caz vor face uz de toate mijloacele de probă, inclusiv de imaginile video, pentru a stabili fără dubiu cum s-a produs accidentul.



Doi dintre copii au fugit disperați după impact
Doi dintre copii au fugit disperați după impact
Dafin Băcilă, împreună cu cei doi fii ai săi. Dafin Junior, în mijloc, a murit din păcate în accidentul rutier. Laur Dominic a trecut și el pe lângă moarte
Dafin Băcilă, împreună cu cei doi fii ai săi. Dafin Junior, în mijloc, a murit din păcate în accidentul rutier. Laur Dominic a trecut și el pe lângă moarte
Dafin, alături de sora sa
Dafin, alături de sora sa
Autoutilitara implicată în accident și cei trei copii care au trecut și ei razant pe lângă moarte
Autoutilitara implicată în accident și cei trei copii care au trecut și ei razant pe lângă moarte


Recomandări

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion
Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion