Copil de 1 an și 7 luni, accidentat mortal de o mașină în curtea casei

Tragedie cumplită la Vatra Dornei
Tragedie cumplită la Vatra Dornei

O cumplită tragedie s-a consumat vineri după-amiază la Vatra Dornei, un copil în vârstă de 1 an și 7 luni ajungând în stare foarte gravă la spital, cu un traumatism deschis la cap, fără a mai putea fi din păcate salvat.
Un echipaj de la Poliția municipiului Vatra Dornei s-a deplasat de urgență la fața locului, unde a constatat că băiețelul fusese lovit de o mașină, în curtea locuinței părinților săi.
Vineri, în jurul orei 17.00, o femeie care se afla în curtea familiei, la volanul unui autoturism, a efectuat o manevră de mers înapoi în curtea locuinței, fără a-l observa pe băiețel. Femeia a oprit în momentul în care a auzit un zgomot de impact. A fost suficient din păcate pentru a se consuma o cumplită tragedie.
Femeie de la volan era mătușa copilului.
Conducătoarea auto a fost testat cu aparatul etilometrul, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii de la Vatra Dornei au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, în cadrul căruia vor continua cercetările.

Recomandări

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal