Între viață și moarte

Copil cu arsuri pe 65% din suprafața corpului



O fetiță în vârstă de numai patru ani a ajuns duminică seara în șoc combustional la Spitalul Județean Suceava, cu arsuri de gradul doi, trei și patru pe 65% din suprafața corpului.
Copilul, M.A., a venit, împreună cu părinții săi, la bunici, în satul Călinești, familia sa fiind stabilită în Turda – Județul Cluj. În timp ce părinții făceau bagajele, pregătindu-se să plece acasă, copilul a rămas câteva minute singur, pe o sobă. La un moment dat, fetița s-a mișcat și a căzut de pe sobă într-un vas cu apă clocotită, care se afla pe plita încinsă. Alertată de țipetele micuței, mama a revenit în camera respectivă și a scos-o din vasul cu apă fierbinte.
O clipă de neatenție a părinților a fost de ajuns pentru ca fetița să sufere grave arsuri pe o suprafață extinsă. Mama copilului a încercat ieri să o transfere pe micuță la o clinică de chirurgie plastică din Cluj, dar acest lucru nu a fost posibil, din cauză că pacienta nu ar fi rezistat unui drum de 6 ore cu ambulanța, în condițiile în care nu poate fi expusă la temperaturi scăzute. În cele din urmă, la cererea mamei, fetița a fost transportată la clinica de arși de la Iași, această variantă fiind considerată cea mai bună.
Medicii suceveni spun că pacienta se zbătea între viață și moarte, și s-au declarat rezervați în ceea ce privește evoluția stării acesteia, având în vedere că poate apărea oricând o infecție la rănile suferite.



Recomandări

Copilul găsit ștrangulat în casă era un elev bun, integrat în colectiv, dar care ar fi putut cădea în capcana unei provocări mortale

Copilul găsit ștrangulat în casă era un elev bun, integrat în colectiv, dar care ar fi putut cădea în capcana unei provocări mortale
Copilul găsit ștrangulat în casă era un elev bun, integrat în colectiv, dar care ar fi putut cădea în capcana unei provocări mortale