Pe stradă

Copil atacat de un adult și înțepat cu un ac de mai multe ori



Un minor în vârstă de 13 ani a fost atacat pe stradă, în apropierea blocului în care locuiește, de un adult, care l-a lovit cu pumnul în față și l-a înțepat de mai multe ori în brațe cu un ac de cusut.
Incredibila scenă s-a petrecut luni seară, în jurul orei 21.30, pe strada Mitropoliei din municipiul Suceava.
„Minorul prezenta mai multe plăgi înțepate la nivelul antebrațului și brațului stâng”, a declarat doctorul Liviu Cârlan, șeful Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava.
„L-a înțepat în biceps, în mânuță, în deget, i-a perforat degetul cu acul, i-a tras cu pumnul”
Potrivit poliției, minorul era împreună cu un amic de vârstă apropiată și mergea spre casă. Agresiunea s-a petrecut chiar în fața blocului în care locuiește victima.
„Minorul a fost acostat de către un bărbat pe care îl cunoaște din vedere și care, fără nici un motiv, l-a lovit cu pumnul în zona feței, după care l-a înțepat de trei ori în brațul stâng”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Copilul a fugit la părinții săi și le-a povestit totul. Mama minorului era în stare de șoc după ce a aflat ceea ce i s-a putut întâmpla fiului ei. „Era foarte speriat, a strigat după ajutor. S-a trântit în el, a scos un ac, l-a înțepat în biceps, în mânuță, în deget, i-a perforat degetul cu acul, i-a tras cu pumnul”, povestește femeia.
Pe lângă spaima provocată de atac, familia minorului se teme ca acesta să nu fi fost infestat cu vreo boală, motiv pentru care în perioada următoare îl vor supune unui set de analize.
Ce a declarat agresorul
Polițiștii au reușit să-l identifice în scurt timp pe agresor, fiind vorba de un individ în vârstă de 31 de ani, Gheorghe B., din Plopeni, persoană care ar suferi de afecțiuni psihice.
„Agresorul a precizat că a făcut acest lucru crezând că minorul, cu o zi înainte, l-ar fi pus pe un prieten de-al său să îl agreseze fizic”, se precizează în comunicatul poliției.
Agresorul, lăsat liber de poliție, continuă să terorizeze familia victimei
Șocant e și faptul că, după ce a fost prins de poliție, agresorul a fost audiat și lăsat să plece, fiindu-i întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe.
Culmea, la poliție, Gheorghe B. a susținut că minorul de 13 ani l-ar fi agresat.
Rudele copilului povestesc că agresorul îl urmărea de mai multă vreme pe minor și de mai multe ori i-a vorbit urât și l-a jignit.
La nici o zi de la agresiune, Gheorghe B. s-a întors la blocul în care locuiește victima și a început să sune la interfon, încercând să dea de familia acestuia.
„Normal că ne e frică, să-l interneze undeva, nu să-l lase în libertate”, mărturisea ieri bunica minorului agresat.