O femeie din Mălini, în vârstă de 62 de ani, îngrijește o fetiță abandonată și luată în evidențele Protecției Copilului Suceava de aproape opt ani, de când fetița abia împlinise doi ani și jumătate. Până în anul 2008, femeia a fost asistent maternal profesionist. După ce i-a expirat atestatul de asistent maternal profesionist, în luna martie, femeia a solicitat reînnoirea acestuia, însă în ședința Comisiei pentru protecția copilului Suceava, prin Hotărârea nr. 255/28.03.2008, s-a respins cererea. De doi ani, Victoria Luca o crește pe Lidia Ionela Păun, fetița luată în plasament simplu, cu 90 de lei, bani pe care îi primește lunar de la stat.
„Ne este frică să vorbim mai mult, să nu ne fie luată fetița”
„Bun. Nu mă mai primesc pe mine ca asistent maternal, dar de ce nu o ajută pe fată, măcar cu niște alimente, haine, rechizite. Soțul meu are o pensie de 550 de lei și nu reușim să-i cumpărăm și încălțăminte, cărți și tot ce are nevoie un copil de clasa a III-a. Nu știu de unde ați aflat de cazul meu, pentru că eu nu mai aveam speranță să fiu ajutată de cineva. Fetița este foarte atașată de mine, nu concepe să fie luată de lângă noi, dar, în același timp, statul nu ne ajută cu nimic. Pe ea, nu pe noi. Ea nu are pe nimeni, dar este un copil foarte bun și învață foarte bine. Ar fi păcat să fie lăsată de izbeliște. Ne este frică să vorbim mai mult, să nu ne fie luată fetița, și să fie trimisă cine știe unde”, ne-a povestit Victoria Luca.
„Mamă” pentru trei copii abandonați
Femeia a crescut în cariera ei de „mamă de profesie” trei copilași, printre care și pe Ionela. Primul copil a fost luat în asistență maternală pe când avea un an și șase luni, pe Ionela o crește de la vârsta de doi ani și cinci luni, și un alt copil i-a fost dat în plasament pe când avea doar 11 luni. Unul dintre copiii crescuți de Victoria Luca a fost înfiat de o familie din Italia, o altă fetiță, Rebeica, a fost dată la un asistent maternal din Baia, care îi are în creștere și pe ceilalți trei frați ai minorei, pentru a nu fi despărțiți.
Ionela fost abandonată de mama ei la naștere. În acest moment, femeia este stabilită în Spania și are alți doi copii mici. Ionela și-a cunoscut mama naturală, care a vizitat-o acasă la asistentul maternal din Mălini. „Inițial, mama naturală i-a promis că o va ajuta. A trimis în câteva luni niște bani acasă, după care am aflat că mai are doi copii mici, și, probabil, nu își mai permite nici ea. Nu a mai dat nici un semn de viață. Oricum, Ionela a spus că nu pleacă, vă dați seama… este crescută de noi de mică”, ne-a mai spus femeia.
„Beneficiază de toate drepturile bănești prevăzute de legislație”
Șeful Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Florin Tărnăuceanu, ne-a spus că Luca Victoria beneficiază de toate drepturile bănești prevăzute de legislația în vigoare privind plasamentul de tip familial (simplu): alocația de plasament în valoare de 97 de lei/lună și alocația de stat în valoare de 42 de lei/lună. „Doamna a solicitat măsura plasamentului simplu din anul 2008, atunci când și-a pierdut calitatea de asistent maternal profesionist, iar minora Păun Lidia Ionela urma să fie luată în sistemul de protecție de pe raza județului Teleorman. Această măsură se impunea deoarece mama copilului are domiciliul legal în municipiul Alexandria, jud. Teleorman. Legea prevede ca măsurile de protecție să fie luate la domiciliul părinților, pentru ca minorul să fie mai aproape de mamă. Lidia fiind crescută de familia Luca de la o vârstă foarte mică, s-a atașat de aceștia și și-a manifestat dorința de a rămâne alături de ei. Cunoaștem situația financiară a familiei, dar legea nu prevede alte ajutoare bănești, singura modalitate de a o ajuta a fost găsirea unui sponsor. S-a găsit o persoană care în luna august i-a oferit o sumă de bani (200 lei RON). Pentru a o ajuta pe minoră și în viitor, ar fi necesar găsirea unui sponsor care să contribuie lunar la cheltuielile necesare”, a mai spus directorul Tărnăuceanu.
Cei care o pot ajuta pe Ionela să își continue studiile în condiții normale pot să sune la numărul de telefon 0740 170 069 (Victoria Luca – Mălini).
Greu de înțeles
Copil al statului, crescut cu 90 de lei pe lună de o femeie din Mălini
