Joc periculos

Copil ajuns la spital în stare gravă, după ce și-a prins degetele într-o tocătoare

Un băiat în vârstă de 6 ani a fost operat de urgență de medici după ce a suferit un grav accident. În timp ce se juca cu alți copii, băiatul și-a scăpat mâna stângă în tocătoarea de porumb, vătămându-și 3 degete. Cazul a fost preluat de polițiști, care au întocmit un dosar de cercetare.
Incidentul s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 10.30, în comuna Horodnic de Sus, pe când băiatul se afla în curtea casei părintești, împreună cu verișorii săi. Mamei copilului i se făcuse rău din cauza căldurii și a intrat o clipă în casă, pentru a-și reveni, femeia fiind însărcinată în 8 luni. În acest timp, copiii au pătruns în anexa casei, de tip șură, iar băiatul de 6 ani i-a pus pe verii săi să acționeze manual roata care pune în mișcare tocătoarea de paie și porumb. Într-un moment de neatenție, băiatul de 6 ani și-a prins trei degete de la mâna stângă în utilajul de tocat, suferind mai multe răni. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat de personalul medical al spitalului, în urma consultațiilor, cu plagă tăiată mâna stângă, degetele 2, 3, 4, necesitând o intervenție chirurgicală de urgență. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Marginea au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, și continuă cercetările pentru elucidarea cazului.

Recomandări

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Soția și doi dintre copiii preotului Cozma, răniți ieri la Vatra Dornei, sunt în continuare în stare foarte gravă, cu „evoluție impredictibilă”

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante