Un minor din municipiul Fălticeni a ajuns în stare gravă la spital, după ce, din cauza unui cîine, a fost accidentat de un autoturism. Joi după-amiază, la ora 14.30, Iulian Ionel A., în vîrstă de 35 de ani, tot din Fălticeni, se afla pe strada Mihai Eminescu, din localitate, la volanul mașinii personale. La un moment dat, șoferul a auzit o bubuitură puternică, ca și cînd cineva s-ar fi izbit de mașină. Cînd s-a dat jos din mașină să vadă ce s-a întîmplat, șoferul a observat că tocmai lovise un copil. Acesta suferise leziuni grave, motiv pentru care a fost transportat de urgență la spital. La fața locului a ajuns imediat și un echipaj al Poliției Rutiere, care a stabilit că, potrivit spuselor unor martori oculari, minorul, Cristian I., în vîrstă de 10 ani, s-a speriat de un cîine și a sărit brusc de pe trotuar pe carosabil, izbindu-se în aripa stînga a autoturismului. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ”. Tot joi, de data asta în jurul orelor 7.00, la ieșirea din municipiul Suceava, Ioan V., de 61 de ani, din comuna Sucevița, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenției a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu doi răniți (Mihai B., 33 de ani, din municipiul Suceava, și Maria I., 55 de ani, din Rădăuți, ambii pasageri).