Copil accidentat după ce a căzut în fața mașinii



Un copil de 8 ani, din municipiul Suceava, S. G., a fost accidentat ieri dimineață de un autoturism, pe strada Gavril Tudoraș, după ce a căzut în fața acestuia.
Dragoș F., de 33 ani din localitate, în timp ce conducea autoturismului, la ieșirea din parcare, a trecut cu autoturismul peste minorul S.G. de 8 ani, din aceeași localitate, care era căzut în fața mașinii.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde în urma consultațiilor medicale s-a stabilit că necesită pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale. Nu a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.