Copilașii sucevenilor îi vor putea scrie lui Moș Crăciun, pentru a-i spune ce își doresc ei să primească cu ocazia sărbătorilor.
Scrisorile lor către Moș Crăciun vor trebui depuse într-o cutie poștală care va fi instalată zilele acestea sub bradul împodobit din centrul municipiului Suceava.
„Ideea de a instala această căsuță poștală pentru Moș Crăciun mi-a venit de la un copil care, la deschiderea luminilor din bradul de Crăciun din Centru, se întreba cu voce tare unde îi va putea el trimite scrisoare Moșului. De aceea vom instala acolo o cutie în care scrisorile puse de copii vor fi ridicate la fiecare trei zile, iar noi vom încerca, prin diferite mijloace, să găsim o cale de rezolvare a dorințelor unora dintre ei”, a spus viceprimarul Angela Zarojanu.
