Depresivi

Copiii „stranierilor”, la psiholog



Unii copii se izolează, nu comunică cu nimeni și se simt vinovați Foto: ZEFA
Unii copii se izolează, nu comunică cu nimeni și se simt vinovați Foto: ZEFA

Fie că au rămas în grija bunicilor sau a rudelor până la gradul IV, copiii „stranierilor” sau ai „euronavetiștilor” suferă de depresii și ajung la psiholog. Cei mai mulți se izolează și nu mai comunică cu părinții, atunci când aceștia se întorc pentru câteva zile de concediu în țară. Alți
copii dau dovadă de labilitate emoțională, vulnerabilitate, teamă, frustrare, izolare și au tentative de suicid.
Aceste sentimente contradictorii îi determină pe minori să lipsească de la școală sau chiar să abandoneze cursurile, deși unii dintre ei au calculator, telefon mobil și bani de buzunar la orice oră. Tot mai mult se discută de orientarea acestor copii către „găști de cartier”.
Idealiza relația cu tatăl
Florentina are nouă ani. De la vârsta de doi ani, părinții ei au plecat la muncă în Italia și fetița a rămas în grija bunicii și a surorii tatălui.
În fiecare an, Florentina era vizitată de părinții ei, care pentru câteva săptămâni își petreceau concediul în țară.
Fetița aștepta cu nerăbdare fiecare vacanță petrecută împreună cu părinții.
Pentru că nu avea o prezență masculină (tată, bunic) în preajmă, când se întâlnea cu tatăl ei era o adevărată explozie de bucurie, se ținea „scai” de el, idealiza relația sa cu tatăl, neglijând-o pe mamă, bunică și mătușă.
Pentru că li s-a părut că fetița are un comportament oarecum diferit în ultimii ani, părinții au hotărât să o ia cu ei în străinătate. Din nou bucurie, din nou pregătiri, visuri, speranțe.
„Părinții au început consilierea fetiței înainte de a pleca în străinătate. Fetița visa doar la plecare, nu o mai interesa mai nimic din ce trăia aici, alături de bunică, mătușă, colegii de școală. Din păcate, fetița nu s-a adaptat la condițiile din țara unde lucrau părinții ei. A fost înscrisă la școală, dar Florentina nu reușea să învețe limba străină, să se înțeleagă cu colegii. Plângea în fiecare zi, era mereu în conflict cu colegii, a suferit un șoc cultural de adaptare”, ne-a povestit psihologul Ecaterina Pelinari.
Chiar și copiii născuți în străinătate și crescuți acolo sunt derutați în primii ani de viață. Ei învață cuvinte în limba țării respective, dar și în limba română. Sunt derutați exact atunci când informațiile ar trebui să se sedimenteze.
A transformat dragostea în ură
După doar două luni de ședere în Italia, părinții au decis să o aducă pe Florentina din nou acasă, unde să fie crescută în continuare de bunică și mătușă. Nici acasă nu i-a fost bine. Nu comunica, făcea crize, nimic nu-i mai plăcea și încerca să se răzbune pe toată lumea. Nici școala nu o mai interesa.
Deși este un copil inteligent, nu are performanțe deosebite la școală, pentru că este mereu nemulțumită, mereu tristă și nu se poate concentra. Părinții Florentinei au fost nevoiți să plece din nou la muncă în străinătate.
Florentina mai are o surioară, dar aceasta s-a născut și crește în Italia.
În prezent, Florentina face crize de furie, suferă foarte mult și are nevoie de un neuro-psihiatru. Specialiștii spun că fetița necesită un tratament medicamentos și consiliere psihologică de durată.
„Nici nu știți cât de mult suferă un copil! El se învinovățește și nu se poate exprima. Fetița are tulburări specifice copiilor, care trebuie rezolvate cât mai repede, până nu este prea târziu. La vârsta adolescenței este cu mult mai greu, pentru că adolescenții care au rămas acasă singuri, după plecarea părinților la muncă în străinătate, nu lasă pe nimeni să-i ajute. Cred că se pot descurca singuri, dar nu este adevărat”, ne-a mai explicat psihologul Pelinari.
Din păcate, Florentina a transformat iubirea în ură și încrederea în neîncredere.
Are un comportamente deviant, agresiv, uneori, și nu reușește să-și găsească liniștea. Sunt mulți copii în situația ei, care sunt duși la psiholog o perioadă, cât părinții sunt în țară, după care întrerup consilierea.
„Este greu să reiei ședințele în anul următor”, este de părere psihologul. În acest fel, copiii sunt derutați, își pierd încrederea, nu vor să vorbească despre problemele cu care se confruntă.
Lăsat în grija unui „tată” bolnav psihic
Sunt și cazuri fericite, când o parte dintre copiii „euronavetiștilor” rămân în grija bunicilor, de care sunt foarte atașați. În aceste cazuri, părinții sunt considerați de propriii copii niște străini, iar „mami” și „tati” sunt bunicii care îi cresc și îngrijesc. Sunt și cazuri în care copiii sunt lăsați de către părinți în grija unor persoane străine și iresponsabile.
Este și cazul lui Andrei, un băiețel în vârstă de zece ani, care a rămas în grija unui „străin”, după plecarea mamei sale în străinătate.
„Părinții lui Andrei au divorțat, iar mama copilului s-a recăsătorit. Imediat după căsătorie, mama băiatului a plecat la muncă în Spania, și și-a lăsat copilul în grija noului soț, bolnav psihic”, ne-a prezentat povestea lui Andrei, Nicoleta Daneliuc, expert superior la compartimentul rezidențial pentru copii cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Pentru că tatăl adoptiv îi vorbea urât copilului și îl neglija, Protecția Copilului a intervenit în acest caz. După mai multe ședințe de consiliere psihologică, atât a copilului, cât și a tatălui natural, care a fost chemat la Direcția de Asistență Socială pentru a veni în sprijinul băiatului aflat în situație de risc, Andrei a fost încredințat tatălui.
În grija statului, după multe traume
O soluție pentru copiii care sunt lăsați de izbeliște de părinții plecați la muncă în străinătate este instituționalizarea.
Conform legii, părinții care pleacă la muncă în străinătate „au obligația de a anunța serviciul social al primăriei unde-și au domiciliul cu privire la soarta copiilor lor – în grija cui au fost lăsați, pentru ca situația acestora să poată fi monitorizată”. Nu se întâmplă așa.
Copiii ajung în grija statului, de obicei, după ce trec prin niște traume grave, din cauza lipsei afectivității părinților.
„Cu cât copilul este mai mic, trauma este mai mare. Unii se izolează, nu vor să comunice, alții, dimpotrivă, recurg la o altfel de răzbunare: cheltuiesc banii pe care părinții îi trimit în țară, nu mai ascultă de nimeni, sunt răzvrătiți, au un comportament deviant. Se simt marginalizați. Nu au protecția părinților. Când se observă un astfel de comportament la copii, este bine ca părinții să apeleze la consilierul școlar, la un psiholog din cadrul Direcției de Protecție a Copilului sau la un specialist dintr-un cabinet de consiliere psihologică”, a explicat Nicoleta Daneliuc.
Peste 12 mii de copii, lăsați de „stranieri” acasă
În județul Suceava, statisticile arată că sunt 12.385 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. 4.116 de copii au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, 7.287 au un singur părinte plecat la muncă peste hotare, iar 982 de copii au părinte unic susținător plecat la muncă în străinătate. 303 copii au fost lăsați de către părinți în îngrijirea vecinilor sau a cunoștințelor.
Dintre cei 12.386 de copii ai „stranierilor” lăsați acasă, cei mai mulți – 3.319 au vârsta cuprinsă între 10 și 13 ani, urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani (3.057), între 3-6 ani (2.203), între un an și doi ani (953) și copii care nu au împlinit încă un an – 155.
Consiliere psihologică gratuită
Fiecare copil are posibilitatea să meargă cel puțin o dată pe lună la psiholog gratuit, ședința la cabinetul de psihologie fiind decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Suceava.
Părinții copiilor care au nevoie de consiliere psihologică au obligația să ceară o trimitere de la mediul de familie, după care pot să se adreseze cabinetelor de psihologie din cadrul policlinicilor.
O soluție pentru acești copii ai „stranierilor”, dar nu numai, o constituie și serviciile oferite de specialiștii Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Psihologii pot fi găsiți fie la sediul DGASPC Suceava (b-dul George Enescu, nr. 16), fie apelând următoarele numerele de telefon: 0330/401067 sau 0330/401188.



Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă
Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu
O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu