Copiii și tinerii din comuna Baia vor beneficia de un centru multifuncțional care va fi construit cu fonduri europene

Primarul comunei Baia, Maria Tomescu
Primarul comunei Baia, Maria Tomescu

Primarul din Baia, Maria Tomescu, a anunțat că în această comună va fi construit un centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii. Maria Tomescu a spus că proiectul a fost semnat, valoarea totală a acestuia fiind de peste 13 milioane de lei, cu tot cu TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin „Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027”. Maria Tomescu a arătat că noul centru va funcționa ca o „Casă a tinerilor” din comuna Baia, aceștia putând beneficia de activități sportive, recreative sau culturale care vor ajuta la dezvoltarea copiilor vulnerabili aflați în risc de sărăcie, excluziune socială sau abandon școlar. Centrul multifuncțional va beneficia de o sală de sport, un spațiu polivalent, atelier, bibliotecă, un atelier de creație și unul tematic, precum și un birou de consiliere.

„Vorbim de un centru multifuncțional, cultural, care vine în ajutorul copiilor și familiilor vulnerabile din punct de vedere financiar. Ne dorim să atragem cât mai mulți copii și să-i implicăm în activități culturale și sportive, cu sprijinul unei echipe formate din asistenți sociali, antrenori, profesori și mediator psihologic”, a declarat primarul din Baia.

Activitățile vor fi organizate după orele de curs și în timpul vacanțelor școlare, iar copiii vor beneficia inclusiv de o masă caldă. Ea a arătat că scopul principal al proiectului este prevenirea abandonului școlar și identificarea talentelor copiilor, care vor fi îndrumați de profesori și alți specialiști din diverse domenii de activitate. De asemenea, în cadrul centrului va fi amenajat un teren de sport unde elevii vor putea desfășura activități sub coordonarea cadrelor de specialitate.

Maria Tomescu a precizat că pentru realizarea proiectului, administrația locală a achiziționat un teren de aproape un hectar, necesar desfășurării tuturor activităților. „Vrem să construim un teren de sport modern, pentru că la Școala din Bogata avem unul dar este foarte mic, iar la Școala nr. 3 nu avem deloc și am spus că este binevenit un asemenea proiect. Ne dorim ca la acest centru copiii să fie preluați de profesori care le găsească diferite talente, să îi îndrume și să-i monitorizeze pe o perioadă de 2-3 ani, să spune, și după aia continue”, a adăugat Maria Tomescu. Ea a adăugat că proiectul este realizat în parteneriat cu Fundația Fara.

„Va fi ca o casă a tinerilor și sunt convinsă că va fi un proiect foarte benefic pentru comunitate”, a mai precizat Maria Tomescu, ea menționând că în comuna Baia sunt peste 1.200 de copii.

Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului

„Rețeaua Prieteniei” – Scrisori care unesc copiii din România, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni