Copiii și noul an școlar



Începutul școlii aduce în fiecare an sentimente variate atât pentru copii cât și pentru părinți. Unii se bucură, alții nu, unii sunt nerăbdători să înceapă cursurile, alții retrăiesc nostalgic zilele de vacanță.
Elevii începători sunt în marea lor majoritate încântați, entuziasmați, dar sunt și câțiva speriați, îngândurați. Noul, necunoscutul, pe unii îi atrage, pe alții îi perturbă.
Elevii “cu experiență” au argumente și motivații diferite privind dorința de a începe sau nu școala. Acestea se reflectă în trăirile declanșate de un nou an școlar și țin în mare parte de vârstă și de experiențele școlare anterioare.
Cei mai mulți elevi ai ciclului primar așteaptă cu nerăbdare să-și revadă colegii, învățătoarea, sala de clasa. Deși așa ar fi normal să fie, există excepții și acestea țin mai mult de factori exteriori copilului: școală, cadre didactice, părinți.
Unii micuți au fost sufocați de teme pe vacanță, de caiete voluminoase ce așteptau “lucrate”. Da, sunt cadre didactice care exagerează, dar și părinți care susțin sau cer aceste exagerări. Filmul se desfășoară de obicei după aceleași scenarii: familii care “omoară” fiecare zi de vacanță a copilului, sau familii care “trag” de copil în mod excesiv în ultimele două-trei săptămâni dinaintea începerii școlii, astfel încât acesta este gata obosit și plictisit.
Istoria se repetă și pentru o parte din elevii ciclului gimnazial, cu mențiunea că numărul părinților “implicați” scade, iar numărul copiilor care au învățat “să se descurce” crește. Sunt și copii care lucrează conștiincios, din proprie inițiativă, să termine ceea ce li s-a dat pe vacanță, de aceea ar trebui să medităm și mai mult la volumul de muncă cerut și noțiunea de vacanță.
Interesant este că la ciclul liceal copiii sunt mai puțin solicitați atât de școală, cât și de familie. Majoritatea nu au teme, iar dintre ceilalți care au, majoritatea nu le fac. Pentru ei școala reprezintă mai multă libertate, mai multe întâlniri cu prietenii.
Evident că nu poate fi atinsă fiecare situație, fiecare individualitate, iar cele de mai sus generalizează cazurile mai des întâlnite. Fiecare copil e unic, cu punctele lui forte și cu punctele lui slabe, de aceea familia are rol covârșitor în a-l ajuta, a-l susține, a-l încuraja și a-l înțelege pe parcursul școlarizării, etapă importantă în formarea fiecărui om.
www.problemele-copilului-meu.ro



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Invidia la români (2)

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic
Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață
Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață