Copiii și calculatorul: în captivitatea „cutiei inteligente”

S-a dovedit că, într-adevăr, calculatorul ușurează viața omului, dar sensul vieții nu se reduce la el. Unora le trezește chiar suspiciuni serioase. Afundându-se în lumea virtuală a calculatorului, omul se înstrăinează de realitate, încetează să se mai intereseze de lumea înconjurătoare, se izolează.
Sunt vulnerabili în mod deosebit copiii și tinerii. Lucru lesne de înțeles: ei încă nu s-au format și se lasă ușor influențați. Iar lumea jocurilor pe calculator este atât de atractivă, colorată și la modă! Ei i se face o reclamă intensă și în ziarele în vogă, și la radio, și la televizor. Cine poate rezista în fața unei asemenea ispite? 
Copiii, cel puțin, nu pot. Și în ultimii ani tot mai mulți părinți dau vina pe faptul că odraslele lor petrec prea mult timp în fața calculatorului, neglijând lecțiile, lectura, desenul, frecventarea cercurilor și discuțiile cu prieteni. Pentru că ce fel de comunicare este aceea în care băieții tastează ore întregi, aruncând câteva exclamări scurte de tipul „A, așa faci? Lasă că-ți arăt eu!… Încotro? Na! Măi, să fie, am ratat!”.
Îndeosebi mamele își fac griji. Lucru lesne de înțeles. Neîmpărtășind înclinațiile pur bărbătești în fața progresului tehnic, ele sunt înclinate să atragă atenția asupra părții moral-etice a acestuia.
Jocurile pe calculator sunt împănate cu tot felul de grozăvii: cu monștri, cu schelete, cu fantome, cu cyborgi, cu căpcăuni. Iar copiii, sub pretextul luptei cu răul, se orientează spre sadism.
Iată, de exemplu, ce „sfaturi utile” le dă băieților jurnalul de calculatoare „Țara jocurilor”, ademenindu-i să joace jocul „ Alozii: pecetea tainei – Misiunea a zecea. Sălașul căpcăunilor”. Cum nu este greu să intuiți, în această misiune va trebui să chinuiți niște monștri păroși neplăcuți la vedere, numiți în popor căpcăuni, în deplin acord cu strategia tradițională de luptă împotriva unei sălbăticiuni mari… Înaintea podului retezați încă un grăsan, luați-i modestele economii și continuați-vă calea… Diferite animale-purceluși nu vă vor opri, dar să nimiciți câteva zeci de goblini palizi-gălbui nu vă va crea nici o dificultate…
Nu este de mirare că mulți copii, hrănindu-și fantezia cu aceste chipuri înfricoșătoare, vor începe să se teamă de întuneric, să se plângă de coșmaruri, să nu mai vrea să rămână deloc singuri în cameră. (…)
Frica sâcâitoare de întuneric, de moarte, de singurătate este caracteristică nu doar copiilor mici, ci și adolescenților pasionați de jocurile pe calculator.
Veți spune: „Dar pe copii nu-i poți dezlipi de ecran! Dacă le-ar fi într-adevăr frică, ei n-ar fi atrași de astfel de jocuri”.
Totuși, îngrozitorul nu doar sperie, el te și vrăjește, mai ales atunci când se petrece cu tine, nu cu altcineva. Adulților, de asemenea, le place să-și strice nervii cu filme horror, numai că psihicul lor este mult mai rezistent.
Nu mai vorbesc de imaginile care, mișcându-se pe ecran independent de conținutul jocului, provoacă un anumit efect hipnotic. Iar muzica intensifică acest sentiment. Ați observat cât este de greu să te dezlipești de ecranul televizorului: el te atrage ca un magnet. Știi că nu arată nimic interesant, dar nu ai putere să te scoli și să-l stingi. La fel este și cu calculatorul.
Efectul educativ la majoritatea covârșitoare a jocurilor pe calculator este îndoielnic, pentru că sensul lor aproape întotdeauna se reduce la ucidere. Copilul ia contact cu realitățile lumii interlope. (…)
Probabil că adulților care alcătuiesc astfel de reclame totul li se pare o glumă amuzantă. Dar pentru părinții copiilor care au gustat din psihologia unor asemenea jocuri de calculator nu este deloc de glumit.
(Tatiana L. Șișova, Probleme și dificultăți în educarea copiilor: îndrumar pentru părinți, traducere din limba rusă de Pr. Nicolae Crețu, Sursa: Doxologia)