– Tot mai mulți părinți care și-au găsit un loc de muncă în afara țării se întorc acasă doar pentru a-și lua copiii
– Fie că întrerup școala definitiv sau continuă studiile într-o altă țară, minorii lasă în urmă prietenii și copilăria, plecând spre un nou început
Orașul Dolhasca are peste 500 de familii, din care măcar un membru este plecat la muncă în străinătate. De cele mai multe ori își încearcă norocul în străinătate unul dintre părinți, celuilalt rămânându-i responsabilitatea de a avea grijă de copii și de bunici. Sunt și cazuri în care ambii părinți pleacă să muncească în afară, și atunci copii rămân în grija bunicilor sau a rudelor. Tot mai des, familiile care și-au găsit un loc de muncă mai sigur în străinătate se întorc în țară doar pentru a-și lua copiii cu ei. Aceștia lasă în urmă prietenii, anii copilăriei, și pornesc spre un nou început. În cele mai multe cazuri, bruma de avere pe care o câștigă din greu românii plecați în Spania, Italia, Grecia, acoperă doar minusul pe care l-au lăsat acasă: lipsa unui televizor color, electro-casnice, o haină mai bună sau mai multe jucării pentru copii. Familia Bârleanu, din Dolhasca, este un exemplu elocvent că străinătatea nu te îmbracă în aur, ci, dimpotrivă, aduce și lacrimi și dor, și multe griji. Marcela Bârleanu are 35 de ani, și este plecată la muncă în Italia. Ea are două fete, Oana, de 14 ani, și Raluca, de 17 ani. Fetele nu-și cunosc tatăl, așa că tot greul familiei a fost dus pe umerii mamei și a familiei sale. Femeia locuiește cu cele două fiice într-un apartament cu trei camere, alături de părinții ei și de un frate, care, la rândul său, este căsătorit și are o fetiță. În perioada în care Marcela este plecată în străinătate, fetele sunt îngrijite de bunica Anica, în vârstă de 76 de ani. De fapt, femeia mărunțică, cu obrazul brăzdat de griji și sub povara bolilor, ne-a spus că le-a crescut pe nepoate de când erau mici. „Este greu. Soțul meu bea, și am fost nevoită să ne separăm. El locuiește acum într-o altă casă, iar eu am rămas să-mi văd de copii și nepoți”, ne-a povestit femeia. Marcela a plecat în Italia de cinci luni de zile, pentru că nu îi ajungeau banii. Din alocații și pensiile bunicilor nu se puteau descurca. „Noi suntem de acum mari, și ne trebuie tot mai multe. Cu câteva milioane de lei pe lună nu reușeam să facem față”, ne-a povestit Raluca, care a absolvit în acest an 10 clase, la Grupul Școlar „Oltea Doamna” din Dolhasca. Fata ne-a spus că este hotărâtă să plece și ea în Italia, împreună cu mama sa, peste câteva luni, în septembrie, când se va întoarce Marcela în România. Minora nu are regrete că va abandona școala, și nu va continua liceul, pentru că, zice ea, „acolo voi lucra cu mama, nu-mi va fi foarte greu, și vreau să-mi adun și eu niște bani”. Raluca speră că își va completa și studiile la fără frecvență. Nora bunicii Anica este și ea plecată în Italia, de trei ani. Prin ea a ajuns și Marcela în străinătate. Femeile au reușit să renoveze apartamentul cu banii adunați împreună. Copiii lor au calculator, Internet, telefoane, televizor color, chiar comunicarea între mame și copii se face prin mesaje pe Internet. „Mama ne-a făcut camera noastră. Putem comunica mai ușor cu ea pe Internet, ne-a luat tot ce ne trebuie, ne trimite pachete, și ne sună foarte des. Tot ne este dor de ea, dar ce să facem dacă nu ne descurcăm fără bani”, ne-a mai spus Raluca.
– Nepoți, la umbra sârmelor cu rufe
Am intrat în curtea casei Veronei Păvăluc, din Budeni, după ce am văzut că avea întinse atâtea rufe la uscat, atâtea hăinuțe de copii, încât ne-am gândit că în mode sigur are mai mulți copii în îngrijire. Puțin emoționată că am luat-o pe nepregătite, femeia a început să ne povestească care este viața ei. Verona are patru copii, dintre care trei sunt plecați să-și facă un rost în străinătate. Unul dintre băieți are, la rândul său, patru copilași, dintre care doi gemeni, în vârstă de 5 anișori. Cea mai mare fetiță, Alexandra, are 9 ani, iar Andreea Petronela are 7 ani. Tatăl copiilor a plecat de câțiva ani în străinătate, dar acum a chemat-o și pe soția sa la el. Cei doi soți trimit pachete, bani, tot ce le trebuie copiilor, numai că și unii, și alții suferă de dorul celuilalt. Bunica Verona încearcă cum poate ea mai bine să suplinească dragostea de mamă pentru copii. „Îi spăl, îi duc la grădiniță și la școală. Alexandra este premiantă și mă mândresc cu asta. Sunt copii buni… Ce să-i faci? Au și băieții mei începute case, și s-au dus la muncă pentru a-și termina lucrările. Ne ajută, nimic de zis. Noi avem și gospodărie, animale, păsări, și nu le lipsește nimic nepoților”, ne-a povestit femeia. Toată viața i-a plăcut să muncească, să spele și să trebăluiască pe lângă casă. Știe, însă, că învățătura este foarte importantă, de aceea vrea să-și poarte și nepoții la școală. Tare ar vrea ca din toamnă, când intră și cea de-a doua nepoțică la școală, să fie și mama ei acasă. Obișnuită cu mașina de spălat veche – Albalux, femeia nu a renunțat să încălzească apă în mașină, apoi să spele și să scurgă hainele în mână, după care, cu admirație, dar și oftând de oboseală, să își privească „măreția de sfori” de care atârnă hainele curate. Printre sfori, se joacă, fără prea multe griji, deocamdată, și cei patru nepoți.
– Alexandru va scrie poezii în Italia
Povestea lui Alexandru, băiatul în vârstă de 12 ani, din Budeni, care scrie poezii și citește foarte mult, am aflat-o chiar de la el și de la mama sa întoarsă de puțină vreme din Italia. Alina Pădurariu are doi copii, pe Alexandru, din prima căsătorie, și pe Robert, de doar doi ani și jumătate, din cea de-a doua căsătorie. Soțul ei este în Italia, unde și-a găsit un loc de muncă foarte bun. A reușit împreună cu Alina să-și închirieze o casă, unde să-și crească cei doi copii. Dacă Robert este obișnuit cu Italia, pentru că a stat mai mult acolo cu părinții săi, pentru Alexandru este mai dificil. A fost crescut de bunicii materni, și este un copil foarte sensibil. A terminat clasa a V a, iar mama sa dorește să-l ducă în Italia să-și continue studiile. „Cel mai greu este că mă despart de prieteni, de colegi, dar cred că mă voi descurca”, ne-a spus Alexandru. Mama sa consideră că este momentul cel mai potrivit pentru copil să înceapă clasa a VI a în Italia. Bunica lui Alexandru, Viorica Grosu, nu va rămâne singură acasă, ci cu cei trei copii pe care îi are în plasament, de șase ani. În toată copilăria, Alexandru poate să se laude că a mai avut trei frați, pentru că așa au fost crescuți toți copilașii în familia Grosu, ca frații. Acum se fac ultimele pregătiri de dinaintea plecării în Italia. Alexandru este încrezător că și acolo, la Napoli, va putea scrie poezii, își va face prieteni, dar nu-și va uita nici bunicii și nici pe frații „adoptivi”.
