Copiii obezi prezintă deja de la vârsta de trei ani simptomele unor viitoare afecțiuni cardiace



Copiii obezi prezintă încă de la vârsta de trei ani semnele unor viitoare afecțiuni cardiace, au afirmat cercetătorii americani de la Universitatea North Carolina (UNC), al căror studiu a fost publicat în revista Pediatrics, informează bbc.co.uk.
Acest studiu, realizat pe un eșantion de 16.000 de copii și adolescenți, în vârstă de la un an la 17 ani, a arătat faptul că voluntarii obezi prezentau semnele unor afecțiuni cardiace, sub forma unor markeri ai inflamației.
În total, 40% din totalul copiilor obezi cu vârste cuprinse între trei ani și cinci ani prezentau concentrații ridicate de proteină C reactivă (C-reactive protein / CRP). În grupul copiilor cu o greutate normală acest procent a fost de doar 17%.
În total, peste 70% dintre copii aveau o greutate corporală considerată normală, 15% erau supraponderali, 11% erau obezi, iar 3,5% sufereau de obezitate morbidă.
În grupul copiilor cu vârste mai mari, proporția pacienților aflați în categoria obezității morbide, care prezentau concentrații mari de CRP, era și mai mare.
În intervalul de vârstă 15-17 ani, aproximativ 83% dintre copiii cu obezitate morbidă prezentau concentrații mari de CRP, comparativ cu 18% în grupul copiilor cu o greutate normală.
CRP este o proteină din sânge, iar o concentrație mare de CRP reprezintă semnul unei inflamații în organism.
Din cauza faptului că cele mai mari probleme de natură cardiacă sunt provocate de inflamațiile produse în pereții arterelor, CRP poate fi folosită ca un marker general pentru identificarea riscului de declanșare a maladiilor cardiace.