Copiii cu un coeficient de inteligență ridicat au tendința de a deveni vegetarieni la maturitate, este concluzia unui studiu realizat în Marea Britanie și publicat în British Medical Journal, transmite Reuters.
La studiu au participat peste 8.000 de bărbați și femei cu vârsta de 30 de ani, al căror coeficient de inteligență a fost măsurat atunci când au împlinit zece ani.
Cu cât coeficientul de inteligență este mai ridicat, cu atât probabilitatea de a fi vegetarian este mai mare, conform rezultatelor scoase la iveală de acest studiu.
„Persoanele care sunt mai inteligente în copilărie și care își vor menține acel coeficient de inteligență și la maturitate au mai mari probabilități de a deveni vegetariene față de cele mai puțin inteligente”, a spus Catherine Gale, epidemiologist la Universitatea din Southampton, coordonator al acestui studiu.
Gale a adăugat că rezultatele sunt similare unor studii anterioare care arată că persoanele mai inteligente au tendința de a mânca mai sănătos și de a face mai mult sport.
„Există foarte multe dovezi care asociază vegetarianismul cu un risc scăzut de boli cardiace. Persoanele care sunt vegetariene au tendința de a avea o tensiune arterială și un nivel al colesterolului mai scăzute și au mai puține riscuri de a deceda din cauza unei boli cardiace”, a spus medicul.
Pentru fiecare creștere cu 15 puncte a coeficientului de inteligență, probabilitatea de a fi vegetarian crește cu 38%.
Gale a spus că pentru acest studiu au fost luați în considerare și factori precum clasa socială și educația.
Peste 33% dintre participanții la studiu au declarat că sunt vegetarieni dar nu au exclus din alimentație peștele și carnea albă, 4% au declarat că sunt strict vegetarieni, iar 2,5% dintre ei au spus că sunt lacto-vegetarieni.




