Copiii din familii cu venituri mici sau aflați în sistemul de protecție vor primi ajutoare mărite

Familiile cu un venit lunar de până la 530 lei/membru vor primi, din noiembrie, un ajutor de 42 lei pentru fiecare copil, iar pentru copiii aflați în sistemul special de protecție va fi alocat câte 440 lei, alocațiile de stat pentru ceilalți copii urmând să fie limitate la nivelul actual, de 42 lei, informează Mediafax.De ajutorul care va fi acordat din luna noiembrie familiilor cu venituri reduse vor beneficia 500.000 copii, dintr-un număr total de 284.000 familii, a anunțat ministrul Muncii, Rovana Plumb, după ce Guvernul a aprobat, miercuri, prin hotărâre, noile ajutoare.”Am adoptat în ședința de guvern actele normative referitoare la mărirea alocației pentru sprijinul unor familii pentru 500.000 de copii care provin de familiile sărace. Adică, această creștere va reprezenta câte 42 de lei pentru fiecare copil, pentru cei 500.000 de copii care provin din familii sărace, adică fiecare membru al familiei având până în 530 de lei. Tot astăzi, am aprobat, prin același act normativ, aplicarea unui tratament egal pentru toți copiii care se află în sistemul special de protecție, respectiv pentru copiii care se află în îngrijire la familii și care primesc 97 lei. De la 1 noiembrie, vor primi 440 de lei, exact tot atât cât primesc și copiii care sunt în grija asistenților maternali. Este vorba de 20.000 de copii”, a spus ministrul.

Recomandări

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Un cadou de Moș Nicolae pentru copiii din orașul Liteni: Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” păstrează vii tradițiile locale