Ziua Internațională a Copilului va rămâne în amintirea multor prichindei din Câmpulung Moldovenesc, care au participat la diferite acțiuni organizate la complexul Aquarius, iar la final s-au ales și cu premii din partea organizatorilor.
Copiii s-au întrecut la înot, fotbal, tenis, dar și desene pe asfalt. În bazinul din complexul Aquarius au fost peste 100 de participanți, atât copii care urmează cursurile de înot de la această bază de agrement, cât și toți cei care au dorit să-și arate măiestria. La final, toți participanții au fost răsplătiți cu diplome și medalii.
Și la fotbal atmosfera a fost una foarte frumoasă, copiii fiind împărțiți pe două grupe, clasele V-VI și clasele VII-VIII. Micii fotbaliști au provenit de la școlile gimnaziale „Bogdan Vodă” și „Teodor Stefanelli”, iar câștigătorii au primit o cupă personalizată.
În total, la acțiunea de ieri au participat elevi din zece clase gimnaziale, care s-au întrecut nu doar în discipline sportive, ci și în inventivitate și creativitate.
„Este o manifestare dedicată exclusiv copiilor, un prilej pentru a-i face fericiți, dar și pentru noi de a împrumuta de la ei spiritul și bucuria specifică vârstei. Promovarea mișcării în aer liber este un scop al nostru pentru petrecerea timpului liber și sperăm ca această manifestare, ajunsă la al doilea an, să se perpetueze pentru cât mai multă vreme”, a declarat Mirela Troașe, administratorul Aquarius Center, parte a grupului de firme Calcarul SA.
Acțiunea de ieri a avut și o parte umanitară, iar ajutorul nu putea merge decât tot pentru un copil. Este vorba de Sebastian Remus Crăciun, un băiat de 10 ani care se luptă cu o boală severă și care scrie poezii pentru a-și putea procura banii necesari tratamentului.
Meritul pentru a aduce un zâmbet pe fețele micuților revine grupului de firme Calcarul, care a suportat în totalitate costurile acțiunii de ieri.



