Indiscutabil, brusca preocupare a lui Traian Băsescu pentru starea educației din România de azi nu e deloc străină de calculele politicianiste.
Momentul prezentării la Cotroceni a concluziilor Raportului „România educației, România cercetării”, redactat de Comisia prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor în domeniile educației și cercetării”, s-a vrut unul de contracarare a ofensivei Guvernului în chestiunea Legii pensiilor:
1) Crearea unui moment mediatic deosebit s-a dorit a împinge în plan secund discuțiile despre Legea pensiilor.
2) Dacă premierul și-a adjudecat categoria – destul de numeroasă – a pensionarilor, președintele a vizat câștigarea unei alte categorii destul de numeroase: cadre didactice, părinți, elevi, intelectuali.
Indiferent de motive însă, Discursul președintelui a adus în fața națiunii câteva din marile probleme dureroase nu numai ale educației, dar și ale întregii societăți.
Traian Băsescu s-a referit, la un moment dat, la caracterul inechitabil al sistemului de învățământ:
„Sistemul este, apoi, inechitabil: în loc să producă oportunități și șanse, el creează dezavantaje și discriminări; așa se face că un copil din lumea rurală iese din școală cu rezultate semnificativ mai slabe decât un copil din mediul urban; tot așa, 80% din copiii neșcolarizați aparțin unei comunități defavorizate, și anume comunității rrome. Această dramă a discriminării este mai dureroasă decât oricare alta, pentru că nu putem accepta ideea că unii dintre semenii noștri sunt excluși, sunt azvârliți pur și simplu la periferia societății”.
Acest fragment are o slăbiciune: pune sub același semn situația fiilor de țărani și situația fiilor de rromi.
Fii de țărani stau pe același plan cu fii de rromi în ce privește situația școlară și pregătirea.
Cauzele sunt însă net diferite și, prin asta, soluțiile sunt și ele net diferite.
Fii de țărani ies din școală mai slab pregătiți decât cei din mediul urban, pentru că la țară merg cadre didactice slab pregătite și insuficiente motivate. Asta ar fi una dintre cauze. O alta trebuie căutată în firavele condiții de studiu în familie. Atât pentru că țăranii nu pot oferi copiilor condițiilor materiale unei bune pregătiri, cât și pentru că ei sunt mai puțin tentați să-și cocoloșească odraslele.
Fii de rromi nu merg la școală nu atât din cauza condițiilor materiale, cât mai ales din cauza mentalităților părintești în ce privește importanța școlii.
Din acest punct de vedere, situația copiilor de rromi se poate ameliora mult mai repede și mult mai ușor decât cea a copiilor de țărani.
Crearea șanselor egale pentru copiii de la țară cu șansele copiilor de la oraș depinde de modernizarea satului românesc.
O chestiune ce nu poate fi rezolvată nici măcar de un înalt Discurs prezidențial.
