Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriștea din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a derulat, în parteneriat cu Școala Gimnazială Zvoriștea, miercuri, 28 martie, acțiunea „Hristos a Înviat!”, prin care copiii au oferit daruri și ouă pictate beneficiarilor centrului. Scopul acestei acțiuni, după cum ne-auspus organizatorii,este educarea abilităților de a intra în relație cu cei din jur, formarea unui comportament civic în raport cu sufletul lor și cu normele morale religioase. Elevii de la clasele I-IV, precum și preșcolarii au pictatouă și au pregătit pachete pentru ziua de Paște. Grupurile de elevi au mers la centrul de recuperare însoțite de cadrele didactice și au înmânat bolnavilorcadourile pregătite de ei.
Au fost implicate în acest eveniment cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Zvoriștea, dar și salariații centrului de recuperare și unul din preoții parohi ai comunei. „Ne dorim cu toții sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilități în viața socială, economică și culturală. Este o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate. Aceste acțiuni reprezintă un prilej prin care ne exprimăm solidaritatea și respectul pentru persoanele cu handicap. Nu lipsa sau prezența unei dizabilități îi face pe oameni deosebiți, ci caracterul, munca, talentul și aptitudinile”, au subliniat reprezentanții DGASPC Suceava.
Cadrele didactice implicate în această acțiune sunt: director prof. Ioan Gelu Tomescu, prof. Violeta Apetrei – Grădinița cu Program Normal Zvoriștea, Căsăndruța Andronic – Grădinița cu Program Normal Stânca, Zvetlana Biatris Puiu – Școala Gimnazială Zvoriștea, Constantin Apetrei – Școala Gimnaziala Zvoriștea, Mirela Sfichi – Școala Gimnazială Zvoriștea.
Activitate
Copiii de la Școala Gimnazială Zvoriștea au vizitat bolnavii de la Centrul de Recuperare din localitate
