Copiii de azi, bolnavii de mâine

Copiii din ziua de azi nu mai știu să se joace. Nu mai știu să se bucure de timpul lor liber. Nu mai știu să alerge. Nu mai știu ce e în jurul lor. Suprasolicitați la școală cu tot felul de concursuri inutile. Cu tot felul de informații de care nu vor avea nevoie niciodată și pe care oricum le vor uita.
Ghiozdane imense care îi cocoșează. Proiecte superficiale făcute, în mod sigur, de părinți. Materii care mai de care mai fanteziste. Programe încâlcite. Manuale de toată jena. Lecturi infime. În multe cazuri, stiluri de predat care se bazează mult prea mult pe munca elevului acasă.
Colectivități asupra cărora nu ai niciun control. Mai ales acum de când s-au deschis granițele Europei. Copii care se nasc sau cresc prin alte țări. Se întorc cu părinții acasă, la un moment dat. Nu știi nimic despre ei, din punct de vedere medical. Dacă sunt vaccinați. Ce schemă li s-a administrat. Dacă sunt protejați de bolile specific românești. Așa cum e tuberculoza. În țările civilizate nu se face vaccinul contra tuberculozei. Pentru că nu au asemenea boală.
Copii care abia rup câteva cuvinte în limba română. Copii debusolați. Întocmai ca părinții lor, care nu știu unde le mai e locul. Nu mai știu ce înseamnă acasă. Părinți scârbiți de condițiile de muncă și de trai din țara asta cică maternă. Părinți scârbiți de nepăsare. De indolență. De modul în care sunt eviscerați dacă muncesc legal, cu conturile la vedere.
Copiii ăștia nu mai știu să facă sport. Te uiți la ei pe un teren de fotbal și te miri în ce hal se mișcă. Te miri cum la orice julitură încep să urle de parcă le-ar ieși mațele pe acolo. Copii scutiți de orele de educație fizică și sport. Că, deh, îi doare într-o parte când aleargă. Când mănâncă porcării, beau sucurile astea toxice și stau la calculator până noaptea târziu, atunci nu-i doare într-o parte. Se mai miră apoi părinții că au progenituri obeze la adolescență. Sau spasmofilice.
Nimic din stilul de viață de azi nu mai e natural. Nici orele de odihnă. Nici ritmul de muncă. Nici alimentația. Nimic. Organismul suportă, o perioadă. Că are multe mecanisme compensatorii. Apoi încep bucuriile. Ia de aici un pic de diabet. Un pic de ateroscleroză. Ia și un pic de cancer, ca să fie treaba bună. Ce dacă ești tânăr? Multe pleacă de la stilul de viață.
Vin la mine tot felul de adolescente, cu fel de fel de probleme de sănătate. De la tâmpeniile pe care le fac. De la curele de slăbire prin înfometare. Că, nah, vor corp de fotomodel. Pentru puștani care mai degrabă ar juca în rețea decât să le scoată la o plimbare. E trist să vezi cum lipsa educației pentru sănătate face atâtea victime.
Copiii ăștia debusolați și cu un stil de viață total nesanogen vor fi bolnavii de mâine. Și tare aproape e mâine ăsta de ei. Dar ce să facă? Unde să practice sportul? În săli neîncălzite și puține? În baze sportive inexistente? Sau particulare, pe mulți bani?
Sportul, ca și cultura, ca și sănătatea, ca și învățământul performant sunt de mult doar noțiuni teoretice. Tare mă tem că într-un timp foarte scurt vor deveni arhaisme.
Vom fi toți doar o adunătură de degete care apasă pe taste. Uite ce frumos ninge afară. Serios? Dă și mie link-ul.