Familiile care vor să adopte copii au rezerve față de cei îngrijiți în centre de plasament, considerând că au probleme de sănătate, fie fizice, fie emoționale, care ar face adopția mult mai dificilă, rezultă dintr-un studiu realizat de Oficiul Român pentru Adopții și UNICEF.
Studiul „Profilul părinților adoptivi din România și adopția copiilor greu adoptabili” arată că familiile percep diferit copiii îngrijiți în centre de plasament comparativ cu cei care se află în plasament la asistenți maternali profesioniști (AMP).
„Față de copiii care sunt îngrijiți în centrele de plasament există mai multe rezerve. Familiile consideră că aceștia au probleme de sănătate, fie fizice, fie emoționale, care ar face adopția mult mai dificilă. Cei mai mulți dintre respondenți au apreciat că prin plasamentul la AMP și îngrijirea în familie, marea majoritate a copiilor din sistemul de protecție sunt sănătoși și nu au probleme emoționale”, rezultă din studiul citat, prezentat marți.
Pe de altă parte, s-a stabilit că atașamentul puternic față de AMP și familia acestuia poate fi perceput ca o barieră în calea integrării copilului în noua familie.
Cercetarea a confirmat, de asemenea, caracteristicile copiilor care sunt mai ușor adoptați.
Astfel, vârsta copilului joacă un rol important în privința stabilirii compatibilității cu o familie adoptivă.
„Părinții incluși în cercetare listează pe primul loc, între preferințele privind copilul pe care și-ar dori să-l adopte, vârsta acestuia și consideră că, în mod ideal, vârsta la care ar putea fi adoptat un copil este între 0 și 3 ani, dar acceptă să adopte chiar și un copil puțin mai mare. Datele obținute din cercetarea cantitativă privind caracteristicile copiilor adoptați arată că distribuția pe sexe este aproximativ egală, cu o vârstă medie situată în jurul vârstei de 3 ani, cei mai mulți copii adoptați fiind de etnie română și puțin peste cinci procente fiind de etnie romă”, mai rezultă din studiu.
Copiii adoptați au avut în marea lor majoritate maternitatea recunoscută, dar paternitatea în mult mai mică măsură, iar un sfert dintre ei au intrat în contact cu mediul familial/biologic.
De asemenea, toți copiii adoptați au beneficiat de o măsură de protecție specială, cei mai mulți (aproape două treimi) fiind în plasament la un asistent maternal profesionist și aproape jumătate beneficiind de măsură de protecție în familia adoptatoare.
Există confuzii cu privire la etapele firești ale adopției, pentru cei mai mulți părinți nefiind clară distincția între procedurile și termenele care curg până la declararea adoptabilității copilului (care sunt anterioare procesului de adopție) și cele care sunt dispuse în cadrul procedurii de adopție (încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției).
„Aceste termene sunt resimțite ca fiind cu mult mai lungi de către părinții care au în plasament copiii cărora nu le-a fost declarată adoptabilitatea, copii care, nefiind adoptabili, nu pot intra în procedura adopției de la momentul la care ei ajung în cadrul familiilor”, se arată în raportul de cercetare.
De altfel, o altă barieră în decizia de a adopta este însăși procedura de adopție, care poate fi descurajantă pentru persoanele care decid să adopte, fiind acuzate birocrația, „secretomania” și lipsa de transparență din sistem.
Reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney, a subliniat, la lansarea studiului, că adopția este o soluție dar numai pentru unii copii, arătând că cei cu dizabilități, cei care aparțin unei minorități sau au depășit o anumită vârstă beneficiază mai rar de adopție.
