Copiii care își petrec vacanțele pe plajă se confruntă cu 5% mai multe riscuri de a dezvolta alunițe, un factor de risc major pentru dezvoltarea cancerului de piele, potrivit unui studiu publicat în Statele Unite, informează AFP.
„Părinții copiilor mici ar trebui să fie mai prudenți când își aduc fiii pe litoral, unde soarele este puternic, iar oamenii stau zile întregi afară, în costume de baie, expunându-și pielea”, a explicat Lori Crane, de la Colorado School of Public Health, principalul coordonator al acestui studiu.
„Recomandăm părinților ca, între orele 10 și 16, să le impună copiilor să stea în casă, pentru a reduce riscurile, iar dacă ei rămân, totuși, în aer liber, atunci ar trebui să poarte tricouri cu mâneci lungi”, a explicat Crane.
Acest studiu a fost realizat pe un eșantion de 681 de copii născuți în 1998. Cercetătorii au observat că fiecare vacanță petrecută la malul mării corespunde creșterii cu 5% a numărului de alunițe apărute pe piele.
„Expunerea zilnică la soare nu pare să fie legată de o creștere a numărului de alunițe, vacanțele petrecute la mare prezintă, însă, o legătură. Acest tip de vacanțe implică riscuri sporite în ceea ce privește dezvoltarea cancerului de piele”, a explicat Crane.
În plus, băieții prezintă cu 19% mai multe riscuri decât fetițele să dezvolte alunițe. „Acest lucru poate fi o consecință a faptului că băieții preferă să se joace în aer liber”, a declarat cercetătoarea americană.
În opinia acesteia, riscul crește odată cu nivelul social, deoarece familiile cu venituri mai mari își permit mai ușor vacanțe la țărmul mării.