Copiii care împlinesc șase ani după începerea anului școlar, în clasa pregătitoare sau la grupa mare



Copiii care împlinesc șase ani după începerea anului școlar viitor, respectiv între 1 septembrie și 31 decembrie 2012, pot fi înscriși în clasa pregătitoare, dacă părinții solicită în scris acest lucru și dacă evaluarea experților atestă că sunt pregătiți, sau la grupa mare de la grădiniță.
Înscrierea copiilor în învățământul primar în anul școlar 2012-2013 se va face în funcție de vârsta copilului, participarea la grădiniță și de decizia părinților, a declarat, luni, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Astfel, copiii care au șapte ani împliniți până la 31 august 2012 inclusiv (născuți înainte de 1 septembrie 2005) vor fi înscriși în clasa I, indiferent dacă au fost sau nu au fost la grădiniță.
Copiii care au șase ani împliniți până la 31 august 2012 inclusiv (născuți între 1 septembrie 2005 și 31 august 2006 inclusiv) merg în clasa I, la solicitarea scrisă a părintelui, dacă au frecventat, în anul școlar 2011-2012, grupa mare, pregătitoare pentru școală, sau dacă nu este înscris sau nu a frecventat grupa mare, pregătitoare pentru școală, dar evaluarea de către experți a dezvoltării copilului atestă pregătirea acestuia pentru parcurgerea cu succes a clasei I, a explicat ministrul Educației.
Înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care au șase ani împliniți până la 31 august 2012 inclusiv se va face la solicitarea părinților sau dacă nu sunt îndeplinite cerințele pentru înscrierea în clasa I, a adăugat ministrul Daniel Funeriu
Copiii care împlinesc șase ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2012 (născuți între 1 septembrie și 31 decembrie 2006 inclusiv) merg în clasa pregătitoare dacă părinții sau tutorii legali solicită în scris acest lucru și dacă evaluarea de către experți atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Dacă părinții sau tutorii legali nu doresc înscrierea în învățământul primar sau dacă evaluarea dezvoltării copiilor de către experți recomandă înscrierea la grădiniță, copiii care împlinesc șase ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2012 vor fi înscriși la grupa mare, a mai spus Funeriu.
Potrivit ministrului, inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor soluționa orice alte situații care pot apărea, în interesul educațional al elevului și în limitele legii.
La fel ca în anii precedenți, fiecare locuință este arondată unei școli. Respectiva școală va furniza toate datele referitoare la procesul de evaluare a dezvoltării copilului.
Ministerul Educației introduce, din septembrie 2012, clasa pregătitoare, în care prezența este obligatorie, copiii învață jucându-se și nu vor fi note sau calificative.
Măsura, prevăzută de Legea educației, este „necesară întrucât România are astăzi cea mai bătrână populație școlară la debutul învățământului obligatoriu din Europa și prin ea se urmărește trecerea firească de la joacă la învățare”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Fiecare județ are, începând de marți, o linie gratuită Telverde 0 800 816 ABC pentru informații referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare și în clasa I din anul școlar 2012-2013, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX ministrul Educației, Daniel Funeriu.
Potrivit ministrului, ABC reprezintă indicativul județului, de exemplu pentru Timiș fiind 0 800 816 256, pentru Arad 0 800 816 257 și pentru București 0 800 816 021. Linia este deschisă de luni până vineri, între orele 9.00 și 17.00.
„Fiecare părinte este important pentru noi și fiecare copil este important pentru noi. Fiecare are problema lui, individuală, cazul unuia nu seamănă cu al altuia, de aceea îi invit pe părinți să sune cu încredere la Telverde din județul lor, astfel încât să le dăm părinților o informație relevantă pentru cazul lor concret. Informațiile pe care părinții le primesc pe această cale precum și informațiile pe care le va primi fiecare în parte, în scris, sunt informațiile corecte, orice altă informație este zvonistică dacă nu este confirmată astfel”, a spus ministrul Daniel Funeriu.