Studiu

Copiii care iau lecții de muzică au memoria mai bună decât ceilalți



Copiii care iau lecții de muzică au o memorie mai bună decât cei care nu fac acest lucru, este concluzia unui studiu canadian publicat miercuri în ediția online a revistei Brain, transmite Reuters.
La studiu, care a durat un an, au participat două grupuri de copii, cu vârste cuprinse între patru și șase ani. Copiii din primul grup au luat lecții de muzică în afara programului școlii. Pe parcursul anului, copiii au fost testați de patru ori de cercetători, care au descoperit modificări de dezvoltare mentală între cele două grupuri care au avut loc pe perioade scurte de timp (patru luni).
După un an de la începerea studiului, ambele grupuri de copii au avut de rezolvat două teste: unul de stabilire a diferențelor de armonii, ritmuri și melodii și unul de memorie.
Copiii care au luat lecții de muzică în afara programului școlar au rezolvat mai bine testele de memorie decât cei care nu au luat lecții de muzică.
Laurel Trainor, profesor în psihologie, neuroștiință și comportament la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario, coordonator al acestui studiu, a indicat că în cazul copiilor care iau lecții de muzică, creierul funcționează altfel decât la ceilalți copii.
Este primul studiu care indică faptul că în cazul copiilor mici care studiază muzica creierul se dezvoltă diferit pe parcursul unui an față de copiii care nu iau lecții de muzică, a explicat Trainor.
Studii anterioare au indicat că, în cazul copiilor mai mari, cei care au luat lecții de muzică au arătat o îmbunătățire a coeficientului de inteligență față de cei care au luat lecții de teatru.



Recomandări

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț
Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț