La Planetariul Suceava

Copiii au sărbătorit Ziua Pământului

Ziua Pământului a fost sărbătorită ieri la Planetariul Suceava
Ziua Pământului a fost sărbătorită ieri la Planetariul Suceava

Ziua Pământului a fost sărbătorită ieri la Planetariul Suceava.
Cei 40 de ani de demersuri neîntrerupte pentru un aer curat, pentru o șansă ce trebuie acordată și generațiilor viitoare de a se bucura de flori, ape limpezi și cer albastru, au fost marcați într-un cadru festiv.
„Animăluțele Pământului”
Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit „Micul Prinț” (îndrumați de educatoarea Sanda Achihăie) au venit costumați în „animăluțele Pământului”, cu flyere, baloane, cu mesaje scrise și verbale și au prezentat un mic spectacol pentru colegii lor mai mari, de la Colegiul Național „Petru Rareș” și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
După spectacol, copiii au mers la Universitatea „Ștefan cel Mare” și au împărțit zâmbete, flori, desene și cântece, cu îndemnul „Salvați Pământul!” studenților și cadrelor didactice de la facultățile de Litere, Științele Educației, Istorie – Geografie, Silvicultură.
Prezentări power-point, noțiuni de ecologie și expoziție de carte
În Sala de Conferințe a Planetariului s-au făcut prezentări power-point privind istoricul și însemnătateaZilei Pământului, s-au predat noțiuni de ecologie (care să înlesnească înțelegerea mecanismelor de producere a fenomenelor și proceselor de interacțiune dintre materia vie și cea inertă) și au avut loc expuneri privind fenomene explicate și inexplicate, catastrofe naturale, fiind abordat și subiectul erupției recente a vulcanului din Islanda, probleme susținute atât de specialiștii Planetariului, cât și de elevi ai claselor a X-a E matematică-informatică bilingv (profesor diriginte Radu Milici) și a X-a plastică (profesor diriginte Iulian Asimionesi).
Toate acestea au fost ilustrate și cu o expoziție de carte (prin bunăvoința Librăriilor Alexandria – punctul de vânzare de la universitate), expoziție care a susținut totodată misiunea Planetariului de „informare – învățare – educare – timp liber”.
*
Două mici vânzătoare de „bucurii efemere” au oferit flori copiilor, părinților și personalului de la Planetariu, iar realizatoarele proiectului de educație muzeală (Mariana Gavrilescu – șef colectiv Planetariu și Tatiana Chideșa -custode) le-au invitat să se alăture celorlalți copii și să se bucure de o zi frumoasă.